Omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligația de a nu părăsi teritoriul țării sau localitatea de reședință este neconstituțională. Curtea Constituțională a pronunțat la 4 august o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a articolului 84 din Legea insolvabilității, cu privire la această omisiune. 

Dispozițiile relevante ale Legii insolvabilității prevăd că ”după intentarea procedurii de insolvabilitate, instanța de insolvabilitate, din oficiu sau la cererea administratorului/lichidatorului, poate obliga debitorul sau reprezentantul organelor lui de conducere să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participarea la procedură” [articolul 84 alin. (1)], precum și că, în caz de eschivare a debitorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, instanţa de insolvabilitate, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor ori din oficiu, poate interzice debitorului „să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă” [articolul 84 alin. (2)]. Prin urmare, în situația în care nu-și îndeplinește obligațiile și/sau atribuțiile prevăzute de lege, instanța poate să-i interzică debitorului persoană fizică sau reprezentantului debitorului persoană juridică să părăsească teritoriul țării sau al localității de reședință.

Legislatorul a stabilit că interdicţia de nepărăsire a teritoriului țării sau, după caz, a localității de reședință este valabilă pentru ”întregul proces de insolvabilitate dacă instanţa de insolvabilitate nu stabileşte altfel” [articolul 84 alin. (3) din Legea insolvabilității].

Curtea a constatat că norma citată supra nu stabilește limite temporale pentru care este valabilă interdicția de a nu părăsi țara sau localitatea de reședință, iar procesele de insolvabilitate, în funcție de tipul de procedură aplicat, (restructurare, faliment etc.) de numărul de creditori, valoarea masei debitoare etc., ar putea avea o complexitate mai mare sau mai mică și, respectiv, o durată diferită. Această norma nu prevede niciun fel de criterii sau condiții care i-ar permite instanței să determine, iar persoanei să cunoască perioada de timp pentru care a fost aplicată interdicția. Spre exemplu, în cazul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, interdicția de nepărăsire a teritoriului țării se menține pe parcursul a mai mult de șase ani, adică o perioadă mult mai mare decât prevede măsura penală de nepărăsire a teritoriului țării sau a localității de reședință.

În acest sens, într-o cauză referitoare la o pretinsă limitare a libertății de circulație, Curtea Europeană a reținut că o lege națională care le lasă instanțelor o marjă discreționară largă, fără a indica cu suficientă claritate sfera de aplicare a acestei marje și modul de exercitare a acesteia, nu era suficient de previzibilă și nu era însoțită de garanții adecvate împotriva abuzurilor posibile (De Tommaso v. Italia, 23 februarie 2017, § 124).

Astfel, Curtea a constatat că articolul 84 alin. (3) din Legea insolvabilității nu le oferă persoanelor vizate suficientă previzibilitate și suficiente garanții împotriva ingerințelor arbitrare, așa cum o impune articolul 23 alin. (2) din Constituție.

Curtea a reținut că lipsa reglementării privind durata maximă a obligației de nepărăsire a teritoriului ţării și, respectiv, a localității de reședință constituie o omisiune legislativă contrară Constituției.

În acest sens, Curtea a menționat Hotărârea nr. 19 din 3 iulie 2018 prin care a declarat neconstituțional articolul 178 din Codul de procedură penală din cauza omisiunii legislatorului de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi ţara.

Totodată, Curtea a subliniat că, confruntată cu o omisiune legislativă şi în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, nu poate stabili doar neconstituționalitatea normei contestate, dar urmează să vină cu o soluție provizorie. Curtea a observat că articolul 64 din Codul de executare stabilește că ”interdicția de a părăsi țara în cel mult 6 luni se aplică de către judecător, la demersul executorului judecătoresc, doar atunci când prezența debitorului este necesară pentru executarea eficientă a documentului executoriu și doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menținerii acestei interdicții”. Dacă este necesară menținerea interdicției pentru un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de trei ori în cadrul aceleiași proceduri de executare. Ca în cazul insolvabilității, procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor. Prin urmare, Curtea a considerat că până la modificarea articolului 84 din Legea insolvabilității de către legislator și în vederea instituirii unei practici conforme cu Constituția, instanțele de insolvabilitate vor aplica la instituirea măsurilor de nepărăsire a teritoriului țării sau a localității de reședință, în mod corespunzător, termenele stabilite de articolul 64 din Codul de executare.

Astfel, Curtea a declarat neconstituţionale dispozițiile articolului 84 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, referitoare la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligația de a nu părăsi teritoriul țării sau localitatea de reședință.

Până la remedierea deficienței de reglementare constatate şi înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, instanțele de insolvabilitate la adoptarea măsurilor de nepărăsire a teritoriului țării sau a localității de reședință vor aplica, în modul corespunzător, termenele stabilite de articolul 64 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.