”Câte bordeie, atâtea obiceie”, spune un proverb românesc, perfect aplicabil şi în cazul legilor, unele fiind de-a dreptul ciudate. Pe tot globul au existat, de-a lungul timpului, tot felul de reguli dar și restricții de Crăciun. În continuare, vă prezentăm câteva dintre cele mai ciudate legi și restricții care au fost aplicate până acum de sărbătoarea Nașterii Domnului.

Anglia a interzis sărbătoarea Crăciunului pentru 16 ani

Anglia este prima țară în care s-au aplicat restricții de Crăciun în anul 1643. Englezii au dat o ordonanță conform căreia cetățenii erau obligați să respecte cu decență și solemnitate Crăciunul, sărbătoarea nașterii lui Iisus. De fapt, prin această ordonanță se dorea ca petrecerile cu prea mult alcool să nu mai aibă loc.

În anul următor, englezii au interzis sărbătorirea Crăciunului pentru 16 ani și a rămas în afara legii până în 1660. Englezii nu mai aveau voie să pună mese întinse acasă și să petreacă, singura activitate încurajată fiind participarea la biserică la slujbele care preamăreau Nașterea lui Iisus.

Prima de Crăciun, obligatorie în Mexic

Mexicanii primesc prime de Crăciun, după ce companiile au fost obligate prin lege să ofere un bonus la salariu pe care trebuie să îl plătească până cel târziu pe data de 20 decembrie. În cazul în care companiile nu respectă această lege, sunt amendate cu sume usturătoare, de 315 ori mai mari decât salariul minim pe economie.

New York-ul și brazii de Crăciun

Una dintre cele mai puțin înțelese restricții de Crăciun din lume este în vigoare și azi în New York. Legea interzice împodobirea brazilor naturali în magazine. Iar în Philadelphia o lege similară interzice brazii naturali în magazine, clădiri de birouri sau alte spații de locuit în care se găsesc minimum două familii.

Teama de incendii este motivul principal pentru această interdicție. Dar în acest caz, ar trebui ca toți brazii artificiali să fie ignifugi, realizați din materiale care nu se aprind în contact cu scânteile de la artificii sau cu flacăra lumânărilor.

Indiana, fără brazi decorați cu cruci

O lege ciudată a fost adoptată și într-un oraș din statul Indiana, acum 4 ani. În 2016 au fost interzise crucile ca decorațiuni de Crăciun. Conform bisericii, crucea amintește de sacrificiul lui Iisus, de moartea și renașterea lui după Paște, fără să aibă vreo legătură cu tradițiile de Crăciun.

Legile ciudate din SUA

Este interzisă vânzarea de produse pe bază de alcool în ziua de Crăciun în statul Arkansas. Dar asta nu înseamnă că localnicii nu pot servi un pahar de vin în ziua de Crăciun, acasă, la masă în familie. Doar că pentru asta, trebuie să își cumpere vinul din timp.

În Connecticut, de Crăciun se folosesc doar luminiţe albe, iar în Maine este ilegal să păstrezi decorațiile pentru Crăciun după 14 ianuarie.

Sursa: bihorjust.ro