Judecătorii, procurorii și avocații s-au așezat la masa de discuții pentru a găsi soluții la probleme pe care le întâlnesc în activitate. Un anunț în acest sens a fost făcut de Curtea Supremă de Justiție. Instanța spune că a fost lansat un dialog interinstituțional.

Totuși, din informațiile incluse în comunicat, reuniunea a fost mai mult pentru a face un schimb de opinii și pentru ca participanții să-și ”mulțumească reciproc și să sublinieze importanța continuării eforturilor comune”. La discuții au participat reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor de judecată, Procuraturii Generale și Uniunii Avocaților.

Victor Micu, membru al CSM a propus, în cadrul întrunirii, instituirea unui centru comun de comunicare al organelor de drept. Inițiativa a fost susținută și de președintele Curții de Apel Chișinău, care a spus că o asemenea măsură ar promova cultura dreptului, dar și va îmbunătăți relațiile cu mass-media și societatea civilă.

Procurorul General și președintele UAM a spus că instituțiile pe care le reprezintă sunt deschise pentru dialog. Alexandr Stoianoglo a menționat că ”pentru un rezultat mai bun este necesară conjugarea eforturilor comune ale profesiilor implicate în procedurile penale”. În același timp, Emanoil Ploșnița a remarcat că ”procesul de comunicare interinstituțional necesită o îmbunătățire cardinală și a propus instituirea unei platforme unice în acest sens. Pentru a fi rezolvate, problemele trebuie enunțate”.

În final, participanții la reuniune au salutat drept binevenită organizarea pe viitor a unor activităţi în comun, în care să fie abordate subiecte concrete pentru a identifica posibile soluţii ale problemelor.