În Japonia, persoanele în stare de ebrietate vor fi supuse unei noi interdicții. O lege nou adoptată prevede că, persoanele care vor pilota drone, fiind în stare de ebrietate, riscă până la 1 an de închisoare.

Legea, adoptată în această săptămână are scopul de a reduce utilizarea crescută a dronelor.

Autoritățile au declarat că utilizarea unei drone de persoane aflate în stare de ebrietate este o încălcare la fel de gravă ca și conducerea unui automobil în stare de ebrietate.

Pedeapsa prevăzută pentru această încălcare va fi amenda de până la 300.000 yeni sau închisoarea de până la 1 an.

Amenzi riscă și cei care vor executa cascadorii periculoase în locuri aglomerate. În acest caz, amenda va fi de până la 500.000 de yeni.

În Japonia, proprietarii de drone nu sunt obligați să obțină o autorizație specială, dar trebuie să respecte o serie de reguli: să nu zboare la o înălțime mai mare de 150 m., să evite aeroporturile și locurile aglomerate, să lanseze aeronava în aer numai în timpul zilei și să o țină întotdeauna în vedere.

Sursa: auto.mail.ru