Acțiuni ale trei bănci comerciale din Moldova au fost vândute la Bursa de Valori cu circa 6,4 milioane de lei. Este vorba despre hârtii de valoare emise de BC Moldova-Agroindbank SA, BC Moldindconbank SA și BC Victoriabank SA.

Cele mai multe dintre hârtiile de valoare tranzacționate au fost emise de BC Moldova-Agroindbank SA. În total, s-au vândut 2.129 de acțiuni ale băncii la un preț de trei mii de lei per unitate. În urma celor trei tranzacții de vânzare-cumpărare s-a încasat suma de 6.387.000 lei. Acțiunile vândute reprezintă circa 0,2 la sută din emisia totală.

Amintim că, în 2020 prețul de vânzare a acțiunilor Moldova-Agroindbank a scăzut cu 200 de lei față de prețul înregistrat la sfârșitul anului 2019. Asta după o perioadă în care prețul acțiunilor emise de instituția bancară a fost în continuă creștere, atingând indicatori record pentru piața din Republica Moldova.

Totodată, la Bursă s-au vândut 30 de hârtii de valoare ale Victoriabank. Prețul acestora a fost de 100 lei per unitate și, respectiv, în urma tranzacției s-au încasat trei mii de lei. Prețul nominal al unei acțiuni VictoriaBank este de zece lei.

Alte zece hârtii de valoare tranzacționate la Bursă sunt emise de Moldindconbank. Acestea au fost tranzacționate la un preț de 260 lei per unitate, adică 2.600 lei în total. Prețul nominal al unei acțiuni Moldindconbank este de 260 lei.