Importul de părţi şi a accesorii uzate pentru autovehicule ar putea fi permis în țara noastră. O modificare în acest sens se regăsește într-un proiect înregistrat, recent, în Parlament. În prezent, Codul vamal prevede expres că această activitate este interzisă.

Autorul proiectului spune că condițiile actuale favorizează monopolurile și menținerea prețurilor exagerate pe piață. Totodată, este stimulată contrabanda cu piese de schimb uzate și corupția. Prin urmare, mulți șoferi care dețin automobile, cumpără piese de pe piața neagră. În nota informativă a proiectului se menționează că niciuna dintre țările vecine nu are prohibiții asemenea celei impuse prin legislația Republicii Moldova.

Potrivit datelor prezentate, în Moldova sunt înregistrate câteva sute de mii de automobile care nu se mai află în producție, astfel piesele de schimb deseori pot fi găsite doar la mâna a doua. Prin urmare, acestea sunt introduse clandestin, prin contrabandă, și sunt plasate pe piața neagră. Aceste acțiuni aduc un prejudiciu considerabil bugetului de stat prin neachitarea taxei vamale, taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, taxei pe valoarea adăugată. 

Potrivit autorului proiectului, aprobarea modificării propuse va constitui un pas în direcția contracarării fenomenului de contrabandă a pieselor uzate în Republica Moldova. De asemenea, concurența va fi animarea concurenței, iar prețurile vor scădea.