Pe parcursul anului trecut, patru magistrați au fost promovați în funcții administrative în diferite instanțe din țară. Dintre aceștia, un magistrat a fost numit în funcția de președinte, iar trei - în funcția de vicepreședinte. Totodată, o candidatură propusă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pentru numirea în funcție de conducere a fost respinsă de președintele Republicii Moldova.

Potrivit Raportului publicat de CSM, în funcții administrative au fost promovați:

  • Vadim Belous, președinte al Judecătoriei Soroca;
  • Andrei Mocanu, vicepreședinte al Judecătoriei Anenii Noi;
  • Alexandru Motricală, vicepreședinte al Judecătoriei Criuleni;
  • Sofia Aramă, vicepreședinte al Judecătoriei Cimișlia.

Totodată, pe parcursul anului 2019, șapte magistrațiau fost promovați în funcția de judecător la o instanță ierarhic superioară. Dintre aceștia, patru au fost promovați la Curtea de Apel Chișinău, doi la Curtea de Apel Bălți și unul la Curtea de Apel Comrat. Mai exact, este vorba despre:

  • Angela Braga, de la Judecătoria Chișinău la Curtea de Apel Chișinău;
  • Elena Cojocari, de la Judecătoria Chișinău la Curtea de Apel Chișinău;
  • Ina Dutca, de la Judecătoria Chișinău la Curtea de Apel Chișinău;
  • Marcel Juganari, de la Judecătoria Hîncești la Curtea de Apel Chișinău;
  • Oxana Mironov, de la Judecătoria Bălți la Curtea de Apel Bălți;
  • Viorel Pușcaș, de la Judecătoria Bălți la Curtea de Apel Bălți;
  • Andrei Mironov, de la Judecătoria Cahul la Curtea de Apel Comrat.

De asemenea, alți șapte judecători au fost promovați în funcție la o instanță de același nivel. Este vorba despre Aurelia Cazacliu, Nicolae Corcea, Ana Cucerescu, Renata Popescu-Balta, Roman Mazureț, Alexandru Sandu și Ion Ghizdari.