Autor: av. Oleg Efrim, Managing Partner Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”

Această adnotare a fost realizată pentru proiectul de adnotare academică a Codului civil - animus.md

Articolul 1992. Valoarea bănească a îmbogățirii. Economisirea

(1) Valoare bănească a îmbogățirii se consideră suma de bani la care un transmițător și un dobânditor cu intenții reale de a încheia un contract ar fi convenit în mod valabil ca preț al acesteia. Cheltuielile suportate de furnizorul unei lucrări, unui serviciu sau unei folosințe care, conform contractului, trebuie acoperite de dobânditor sunt considerate ca parte a prețului.
(2) Economisire se consideră micșorarea bunurilor sau majorarea obligațiilor pe care persoana îmbogățită, în împrejurări specifice ei, le-ar fi suportat dacă nu obținea îmbogățirea.
(3) Valoarea bănească și economisirea se apreciază la momentul în care persoana îmbogățită a obținut îmbogățirea.

Adnotare:
Originea reglementării: Art. VII - 5.103 DCFR

I. Context

1. Acest articol definește conceptele de ”valoare bănească a îmbogățirii” și de ”economisire”, în vederea cuantificării valorii îmbogățirii datorate de o persoană îmbogățită conform art. 1991. Adică, atunci când îmbogățirea este netransmisibilă sau devine ca atare și restituirea ei este posibilă doar în forma de plată bănească.

II. Valoarea bănească a îmbogățirii

2. Norma comentată determină  valoarea îmbogățirii drept prețul într-o vânzare ipotetică, asupra cărui ar fi convenit părțile cu adevărat interesate să obțină prestația, în urma negocierilor. Atunci când există o piață a lucrărilor sau a serviciilor, în urma prestației cărei  s-a realizat îmbogățirea, prețul va fi determinat prin referință la prețuri pentru lucrări/servicii similare sau se va identifica prin evaluare făcută de experți. Valoarea bănească poate să difere (poate fi mai mare sau mai mică) de un preț convenit efectiv între persoana defavorizată și persoana îmbogățită, deoarece acel preț poate reflecta abilități speciale în negocieri, poate fi rezultatul unei inegalități în puterea de negociere poate reflecta necesități speciale a unei părți etc. 

3. A doua teză din alin. 2 clarifică regula de determinare a prețului, atunci când prestatorul de servicii/furnizorul de lucrări trebuie să suporte cheltuieli pentru prestarea serviciului/executarea lucrării, ale căror costuri urmează să fie acoperite de client (materialele de construcție, stofă pentru haine, comisioane, taxe etc). Potrivit normei comentate, aceste cheltuielile sunt considerate ca parte a prețului. Legea indică că pentru scopul normelor cu privire la îmbogățire nejustificată nu este relevant separarea costului lucrării/serviciului/folosinței de cheltuielile care sunt suportate. Ne interesează mai degrabă costul global al serviciului.

III. Economisirea

5. Economisirea este definită în alin. 2 drept valoarea cu care patrimoniul persoanei îmbogățite a evitat o diminuare în rezultatul obținerii îmbogățirii. Evitarea diminuării patrimoniale se poate realiza prin păstrarea intactă a activului patrimonial sau prin majorarea pasivului. Economia reprezintă în linii mari acele cheltuieli care persoana îmbogățită le-ar fi suportat pentru obținerea serviciului/lucrării sau folosirii bunurilor, dacă nu intervenea îmbogățirea. 

IV. Momentul la care vom aprecia valoarea bănească a îmbogățirii

6.  Potrivit prevederilor alin.3, valoarea bănească a îmbogățirii se apreciază la momentul în care persoana îmbogățită a realizat-o. Din acest moment apare obligația de a restitui îmbogățirea și, respectiv, de a aprecia și cuantumul ei. Astfel, în cazul unui contract de prestări servicii, care este declarat nul, vom aprecia valoarea îmbogățirii la momentul prestării serviciului, nu la momentul în care apare obligația de restituire a îmbogățirii.

Articolul 1993. Fructele și folosința îmbogățirii

(1) Obligația de restituire a îmbogățirii se extinde asupra fructelor și folosinței îmbogățirii sau, dacă este mai mică, asupra economisirii rezultate din fructe sau folosință.
(2) Cu toate acestea, dacă persoana îmbogățită obține fructele sau folosința cu rea-credință, restituirea îmbogățirii se extinde asupra fructelor și folosinței chiar dacă economisirea este mai mică decât valoarea fructelor sau a folosinței.

I. Fructele

1. Norma comentată extinde obligația îmbogățitului de a restitui, alături de îmbogățirea propriu-zisă, și asupra fructelor care au rezultat din îmbogățire, precum și asupra folosinței îmbogățirii. Fructele pot fi naturale (sporul animalelor), industriale (recolta) sau civile (dobânzi, dividende, chirii, arenda) (art.473). Fructele vor fi restituite conform prevederilor art. 1990 (Îmbogățirea transferabilă). În cazul în care nu sunt sau încetează de a fi transmisibile, obligația de restituire va fi guvernată de art. 1991 (Îmbogățirea netransferabilă). O obligație de a plăti valoarea bănească a fructelor sau de a preda un substitut poate apărea în același mod ca pentru îmbogățirea din care provin.

II. Cuantumul restituirii

2. Atunci când îmbogățitul este de bună credință, cuantumul restituirii va fi valoarea cea mai mică dintre fructele obținute și economia realizată dintre fructe sau folosință. Un îmbogățit de rea-credință va datora restituirea fructelor sau valoarea folosinței, chiar dacă economisirea este mai mică decât valoarea fructelor sau a folosinței. Noțiunea economisirii este dată de art.1992 alin.2.

3. Tratamentul diferențiat în funcție de buna sau rea-credință este justificat de raționamentul că o persoană îmbogățită, care știe sau ar trebui să știe că este datoare să restituie o îmbogățire nejustificată, trebuie să înțeleagă că nu are dreptul la niciun beneficiu suplimentar. Și invers, persoana îmbogățită care obține astfel de beneficii  cu bună-credință, care nu cunoaște și nu are motive să creadă că va trebui să restituie îmbogățirea, acționează scuzabil. Buna credință a îmbogățitului va fi apreciată conform regulii de la art.1990, alin.5. Pe cale de consecință, o persoană care nu este de bună-credință în momentul obținerii fructelor sau a folosirii bunului este considerată de rea-credință.

III. Restituirea îmbogățirii care rezultă din folosirea bunului

4. Atunci când un bun este deținut o perioadă de timp de îmbogățit, spre exemplu în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, și ulterior apare o obligație de restituire a obiectului vânzării, de cele mai dese ori va apărea și o obligație colaterală de restituire și a valorii folosinței bunului. Trebuie să facem distincție de situațiile când însăși îmbogățirea rezidă din folosirea bunului. Astfel, dacă în lipsa vecinului, un alt vecin îi folosește bicicleta, îmbogățirea rezidă însăși în folosința bunului altei persoanei. În aceste cazuri, articolul comentat nu va fi incident și îmbogățirea se va restitui conform art. 1991 (Îmbogățirea netransferabilă).

Va urma...

Comentariul la art. 1979 poate fi citit aici, iar la art. 1980 și art. 1981 din Codul civil îl puteți găsi aici. La fel, comentariul la art.1982 și art. 1983 poate fi citit aici. Mai mult, aici poate fi accesat comentariul la art.1984 și art. 1985. Iar comentariul la art. 1986 și art. 1987 poate fi accesat aici. Adnotările pentru art.1988 și art. 1989 pot fi accesate aici. Adnotarea la art. 1990 și art. 1991 poate fi accesată aici.

Mai mult, la acest subiect poate fi vizualizat și ultimul episod marca Martorii lui Justinian.