Cabinetul de miniștri nu susține inițiativa de suspendare a controalelor de stat la întreprinderile micro, mici și mijlocii până la sfârșitul anului. Avizul la Proiectul de lege urmează să fie discutat în ședința de astăzi.

Autoritățile spun că, Comisiai pentru Situații Excepționale a instituit moratoriu până în data de 1 iunie 2020 asupra controlului de stat, fiind stabilite unele derogări și reglementări speciale. Totodată, de-a lungul timpului, statul a instituit măsuri de promovare a activităţii întreprinderilor nominalizate, şi anume: controlul de stat al întreprinderilor mici şi mijlocii, pe parcursul a trei ani de la înregistrarea lor de stat, poartă caracter consultativ, cu excepţia infracţiunilor penale, și controlul financiar-fiscal de fond se efectuează o singură dată într-o perioadă de 3 ani.

Prin urmare, Guvernul spune că, cadrul normativ conţine pârghii eficiente de protejare a persoanelor supuse controlului, inclusiv a întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, precum şi de evitare a abuzurilor din partea organelor de control.

Totodată, Executivul atrage atenția că nota informativă la proiectul de lege urmează a fi completată cu compartimentele: fundamentarea economico-financiară, avizarea şi consultarea publică a proiectului și alte compartimente obligatorii. De asemenea, au fost identificare mai multe neconcordanțe sau dificiențe de ordin tehnic sau conceptual.