Facilitățile vamale pentru agenții economici care importă produse în regiunea transnistrează vor fi prelungite cu încă jumatate de an, până în data de 1 februarie 2021. Un proiect de modificare a Hotărârii Guvernului  pentru punerea în aplicare a Legii privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene a fost transmis Guvernului pentru examinare.

Inițial, Executivul a decis că termenul limită pentru aplicarea facilităților să fie 1 februarie 2019, ulterior a prelungit, deja, acest termen de două ori: până în data de 1 iulie 2019 și, respectiv, 1 august 2020.

Norma stabilește că agenţilor economici și instituțiilor publice din raioanele de est ale Republicii Moldova, care efectuază procedurile de vămuire a mărfurilor conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal, dar mărfurile rămân pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale, nu le se percep drepturilor de import sau export, măsurilor de politică economică și prohibiţiilor. Măsura este aplicată la traversarea punctele de trecere a frontiere de stat ”Pervomaisk - Cuciurgani”, ”Goianul Nou – Platonovo” și ”Novosavițkoe – Cuciurgan”.

Autoritățile spun că necesitatea prelungirii termenului este dictată de necesitatea identificării unor soluții viabile de înregistrare a instituțiilor publice din raioanele de est ale Republicii Moldova la Agenția Servicii Publice. La fel, agenții economici trebuie notificați suplimentar privind obligativitatea înregistrarii la ASP.