Evaluarea activității Centrului Național Anticorupție (CNA) în domeniul prevenirii și combaterii corupției, a actelor conexe corupției și a faptelor de comportament corupțional va fi realizată de Parlament. Proiectul de hotărâre privind inițierea controlului parlamentar asupra activității Centrului a fost adoptat de Parlament.

Potrivit Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, controlul parlamentar va fi efectuat în vederea identificării domeniilor în care activitatea instituției stagnează, dar și motivele care generează acest lucru. Controlul va fi exercitat de către Comisia juridică numiri și imunități și Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.

Totodată, se intenționează elaborarea unor recomandări în vederea în îmbunătățirii activității instituției, care se vor regăsi în raportul cu privire la controlul parlamentar.