Reprezentanţa Asociației Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii din Republica Moldova (ABA ROLI Moldova) în parteneriat cu Facultatea de Drept a USM, a organizat pentru prima dată etapa națională a competiției Jessup Moot Court Competition. Competiție a fost găzduită de Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. 

Jessup Moot Court Competition este cea mai mare competiție de procese simulate din lume, anual înscriindu-se peste 700 de facultăți de drept, reprezentând peste 100 de state ale lumii.  Competiția este o simulare a unei dispute fictive dintre țări în fața Curții Internaționale de Justiție, organul judiciar al Organizației Națiunilor Unite, și este organizată de către Asociația Internațională a Studenților la Drept (ILSA) în parteneriat cu casa de avocatură White & Case (SUA). În cadrul competiției echipele pregătesc pledoarii în scris și verbal, reprezentând părțile unui conflict simulat. 

La această competiție s-au înscris facultățile de drept de la șase instituții de învățământ superior din Republica Moldova (Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), USM, Universitatea de Stat ”B.P. Hașdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Comrat, Academia de Poliție ”Ștefan cel Mare”). 

La etapa preliminară a etapei naționale din 13 februarie 2020 au concurat echipele facultăților de drept reprezentând ASEM, USM și ULIM. În finala națională a competiției s-au calificat echipele facultăților de drept a USM și ULIM. 

Pentru etapa finală a competiției din completul de judecători au făcut parte: Kevin J. Lanigan – Consilier juridic senior, Secția Justiție Penală și Aplicarea Legii (INL) din cadrul Ambasadei SUA, Douglas Pivnichniy – jurist asociat la Curtea Internațională de Justiție (Haga), Serhii Petukhov -  profesor de drept la Academia Kyiv-Mohyla din Kiev (Ucraina).

În cadrul competiției a învins echipa Facultății de Drept, USM, care va participa la etapa internațională a concursului ce va avea loc în perioada 12-18 aprilie 2020 la Washington DC (SUA). Echipa Facultății de Drept, ULIM a câștigat proba pentru cea mai bună pledoarie scrisă, iar cel mai bun orator a fost desemnată Nadejda Hâncu, Facultatea de Drept, USM. 

Evenimentul a avut loc în cadrul programului ”Promovarea culturii dezbaterilor în învățământul juridic din Republica Moldova” implementat de către ABA ROLI și finanțat de către Departamentul de Stat al SUA, care are drept obiectiv susținerea proceselor simulate și promovarea argumentării juridice în cadrul facultăților de drept din Republica Moldova.