După valul de scandaluri care a lovit sectorul bancar, un nou front prinde contur în lupta Europei cu spălarea de bani, scrie profit.ro. Mai exact, statele baltice, locul de unde a pornit unul dintre cel mai importante cazuri de până acum (scandalul Danske Bank), și-au îndreptat atenția către companiile de servicii financiare. 

Pe lângă înlesnirea comerțului online, aceste firme ajută oamenii să trimită bani în întreaga lume la costuri reduse. Astfel, există riscul ca serviciile acestor companii să fie folosite pentru acoperirea unor tranzacții ilicite, în timp ce atenția autorităților se îndreaptă doar asupra băncilor tradiționale.

Riscurile din jurul companiilor de servicii financiare au fost semnalate la începutul anului trecut de oficiali din țările nordice, însă cele mai drastice măsuri au fost luate de autoritățile din Tallinn, Riga și Vilnius - un adevărat hub al companiilor fintech. Poliția estonă a arestat, luna aceasta, trei angajați ai GFC Good Finance Company pentru spălare de bani și deturnare de fonduri. Autorizația companiei, care controla mai bine de jumătate din piață, fusese deja retrasă în mai.  În aprilie, o altă companie, AS Talveaed, care oferea servicii către clienții nerezidenți, cu un profil mai ridicat de risc, a rămas fără licență în Estonia.

În Lituania, compania de plăți Mister Tango a primit o amendă de 245.000 de euro în octombrie pentru încălcarea legislației privind spălarea de bani și combaterea terorismului, a treia încălcare constatată din 2016 încoace în cadrul firmei. Și Letonia este preocupată de astfel de riscuri, autoritățile pentru combaterea spălării de bani atrăgând atenția asupra riscurilor legate de selecția clienților, în special străini, pe baza unor criterii slabe.