Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea cu privire la fondul cauzei Dronic v. Republica Moldova. Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 1949 autoritățile sovietice au naționalizat casa părinților reclamantului, familia sa fiind deportată în Siberia. Ulterior, reclamantul a inițiat o acțiune în baza Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, solicitând restituirea bunurilor naționalizate. La 9 decembrie 1999 acțiunea reclamantului a fost admisă, Curtea de Apel obligând autoritățile municipale să restituie bunul respectiv. Având în vedere faptul că în acea casă locuiau două familii, reclamantul a inițiat ulterior procedura de executare a deciziei Curții de Apel, solicitând evacuarea tuturor persoanelor din imobilul respectiv. Deși la 16 iulie 2002 Curtea de Apel a dispus evacuarea familiilor respective, hotărârea din 9 decembrie 1999 a rămas neexecutată, cel puțin până în momentul prezentării observațiilor finale ale părților.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, invocând neexecutarea hotărârilor irevocabile pronunțate în favoarea sa.

Deși Guvernul a prezentat o declarație unilaterală la 3 iunie 2008, reclamantul nu a fost de acord cu termenii acesteia, iar Curtea a notat că decizia din 9 decembrie 1999 continua a fi neexecutată, Guvernul eșuând să se refere în declarația sa la vreo măsură concretă în privința executării deciziei respective, iar despăgubirea propusă în acest sens acoperea doar parțial daunele suferite de către reclamant. Prin urmare, Curtea a respins solicitarea Guvernului de a radia cererea de pe rol.

Totodată, în observațiile sale cu privire la satisfacția echitabilă, Guvernul a invocat că reclamantul nu epuizase toate căile de atac interne disponibile. În acest sens, Curtea a reamintit că orice obiecții cu privire la admisibilitatea cauzei trebuie să fie ridicate, în măsura în care circumstanțele și natura acestor obiecții permit, în observațiile cu privire la admisibilitate. Pe de altă parte, Curtea a notat că cererea respectivă fusese depusă la Curte înainte de adoptarea remediului intern instituit în urma hotărârii-pilot Olaru și alții v. Moldova.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a notat că hotărârile irevocabile din 9 decembrie și 16 iulie 2002 rămâneau a fi neexecutate, reiterând poziția exprimată în contextul a numeroase cauze referitoare similare. Astfel, ea a notat că imposibilitatea reclamantului de a pune în aplicare, în totalitate și într-un termen rezonabil, deciziile irevocabile pronunțate în favoarea sa a constituit o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a rezervat chestiunea privind acordarea prejudiciului material pentru o procedură separată, acordându-i reclamantului 3.600 de euro pentru prejudiciul moral și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.