Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea în cauza Snegur v. Republica Moldova.

Potrivit materialelor cauzei, la 15 septembrie 1998, reclamanta a încheiat cu Primăria municipiului Chișinău un contract de arendă a unui imobil, destinat pentru desfășurarea activităţii de notariat. Ea a încheiat un contract de sublocațiune pentru o jumătate din acel imobil cu notarul C., iar la 30 octombrie 1998 Primăria Chişinău a autorizat sublocațiunea respectivă.

La 19 ianuarie 2000, reclamanta a privatizat acel imobil în întregime, semnând un contract de locațiune cu C., care continua să activeze în jumătatea cealaltă de imobil. La 18 noiembrie 2002, reclamanta a informat notarul C. despre expirarea contractului de locațiune, invitând-o să părăsească imobilul. La 8 august 2003, C. a acționat reclamanta în judecată, pretinzând recunoașterea dreptului de proprietate asupra unei jumătăți din imobil. La 16 septembrie 2005, C. și-a completat cererea de chemare în judecată, atrăgând statul în calitate de co-pârât, și a cerut modificarea contractului de privatizare din 19 ianuarie 2000 pentru a fi recunoscută în calitate de cumpărător al unei jumătăți din imobil.

În referința sa, reclamanta a obiectat că acțiunea depusă de către C. fusese tardivă.

În paralel cu acțiunea contra reclamantei, în noiembrie 2005, C. s-a adresat cu o cerere prealabilă împotriva Primăriei Chișinău, solicitând modificarea deciziilor adoptate în 1998 cu referire la locațiunea și sublocațiunea imobilului și ulterioara recunoaștere a sa în calitate de locatar principal. Primăria municipiului Chișinău a respins acea solicitare, iar C. și-a reiterat pretențiile în fața instanței de contencios administrativ. Reclamanta a invocat în mod repetat tardivitatea acestei acțiuni.

Prin hotărârea sa din 5 mai 2006, Curtea de apel Chișinău a admis integral acţiunile depuse de către C. şi a reţinut că aceasta făcuse cunoștință cu conţinutul deciziei din 19 ianuarie 2000 abia în 2002 și, prin urmare, cererea sa adresată Departamentului Privatizării şi Administrării de Stat fusese depusă în termenul legal de trei ani. Instanţa nu s-a pronunțat cu privire la tardivitatea altor capete de cerere.
Deși reclamanta a invocat faptul că C. fusese la curent cu privatizarea imobilului încă din anul 2000, la 29 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a menţinut hotărârea Curții de Apel Chișinău din 5 mai 2006, fără a se pronunța cu privire la expirarea termenului de prescripție, invocat de către reclamantă în recursul său.

În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 şi a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), invocând încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin admiterea unei acțiuni tardive și de repunerea neîntemeiată în termen a acţiunii depuse de către C., precum și prin nemotivarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 29 noiembrie 2006, aceasta eșuând, în concepția reclamantei, să examineze argumentele cu privire la termenul de prescripţie aplicabil procedurilor administrative şi a admiterii unei acţiuni tardive.

Curtea a notat că admiterea spre examinare a acţiunii depuse de către C. a fost utilizată de către instanţele judecătoreşti naţionale într-un mod incompatibil cu principiul securităţii raporturilor juridice şi a reţinut că acestea au eşuat să se pronunţe cu privire la chestiunea esenţială în această cauză, id est respectarea termenului de prescripţie. Respectiv, a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 şi, prin urmare, a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a acordat reclamantei 3.000 euro pentru prejudiciul moral şi 1.500 euro pentru costuri şi cheltuieli. Curtea a decis să rezerve aspectul cu referire la prejudiciul material pentru o procedură ulterioară, invitând Guvernul și reclamanta să o informeze în decurs de trei luni despre orice acord la care ar putea ajunge.

În prezent, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina Curții.