Unele dintre normele stabilite în Legea suspendată, ieri, de magistrații de la Curtea Constituțională sunt din nou în vigoare. De această dată, prevederile au fost aprobate prin decizia Comisiei pentru situații excepționale.

Astfel, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, pentru agenţii economici care şi-au sistat total sau parţial activitatea în conformitate cu deciziile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau cu dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 s-a prelungit până în data de 25 iulie 2020.

Totodată, patentele valabile în perioada stării de urgenţă se suspendă pe perioada acesteia. Termenul ce cuprinde perioada de suspendare se restabileşte şi se prelungeşte ulterior la cererea titularului de patentă.

De asemenea, comisia a aprobat mecanismul de acordare a subvenției de somaj tehnic, precum și unele norme privind acordarea îndemnizației de șomaj pentru persoanele care au rămas fără un loc de muncă.

Amintim că, Curtea Constituțională a suspendat prin acțiune Legea privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative până la soluţionarea în fond a cauzei.