Un bărbat a mers în instanțele de toate nivelele pentru a cere prejudicii de la o companie care a construit blocul în care locuia, pretinzând că i-a fost deteriorată mașina în urma închiderii automate a porții garajului blocului.

Bărbatul a indicat că și-a deteriorat automobilul în timpul deplasării spre garajul blocului locativ, după ce porțile acestuia s-au închis. În urma investigaţiilor întreprinse de către Inspectoratul de Poliţie, s-a stabilit că izvorul de pericol sporit este compania care a construit blocul, iar potrivit Codului civil, persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare au obligaţia să repare prejudiciul cauzat, dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore sau din intenţia persoanei vătămate.

Inițial, reclamantul a solicitat companiei compensarea prejudiciului cauzat, însă solicitarea a rămas fără răspuns. Ulterior, bărbatul s-a adresat în instanță, solicitând încasarea din contul companiei a sumei de 70.748 de lei cu titlu de prejudiciu material, 30.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral şi 2.223 lei cu titlu de taxă de stat, achitată la depunerea acţiunii.

Prima instanță a respins cererea depusă de bărbat.

Reclamantul a depus apel, dar și acesta a fost respins. Magistrații de la apel au conchis că accesul în garajul blocului locativ se realizează în baza unei telecomenzi ce asigură deschiderea, închiderea sau oprirea acesteia, iar întrucât accesul în parcarea subterană este în toate cazurile sub controlul persoanei care deţine telecomanda, obligaţia de a verifica anterior deplasării atât siguranţa manevrei, cât şi deschiderea porţii garajului, îi revenea reclamantului. Ultimul deţinea telecomanda şi a utilizat-o incorect, cauzând prejudicii automobilului pe care îl conducea. Instanța de apel a mai indicat că apelantul nu a prezentat probe pentru confirmarea afirmaţiilor sale cu privire la faptul că poarta era defectată.

Bărbatul nu a fost de acord cu decizia instanței de apel, iar cauza a ajuns la Curtea Supremă de Justiție. Însă și magistrații instanței supreme au respins acțiunea, motivând că recurentul a insistat în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Încheierea CSJ cu privire la inadmisibilitatea recursului este irevocabilă. Prin urmare, bărbatul va trebui să suporte personal prejudiciile provocate de deteriorarea automobilului său prin închiderea porților garajului, deoarece a utilizat incorect telecomana.