Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Vasilasco v. Republica Moldova. Reclamanții sunt soț și soție. La momentul desfășurării evenimentelor, reclamantul era angajat la Ministerul Afacerilor Interne. În 2006, el a inițiat o acțiune în instanța de judecată împotriva autorităților locale din Chișinău în vederea obligării acestora de a-i acorda un spațiu locativ în baza prevederilor Legii cu privire la poliție.

Printr-o hotărâre din 27 octombrie 2006, Judecătoria Centru, mun. Chișinău a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde reclamantului și familiei acestuia un spațiu locativ. Hotărârea a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 31 ianuarie 2007. Executorul judecătoresc a intentat procedura de executare, însă până în prezent hotărârea rămâne neexecutată.

Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții s-au plâns că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor a încălcat drepturile lor la un proces echitabil și la respectarea bunurilor.

Guvernul a prezentat Curții declarații unilaterale, invitând-o să radieze cererea de pe rol în baza Articolului 37 § 1 c) din Convenție, însă reclamanții nu au fost satisfăcuți de termenii declarațiilor unilaterale respective din cauza neexecutării deciziei din 31 ianuarie 2007 și a sumei propuse în calitate de despăgubire.

Curtea a notat că decizia din 31 ianuarie 2007 rămâne până în prezent neexecutată, iar despăgubirea propusă nu compensează decât parțial prejudiciile suportate de către reclamanți. Prin urmare, Curtea a respins propunerea Guvernului de a radia cererea de pe rol și a continuat examinarea acesteia.

Cu referire la fondul cauzei, Curtea a notat că procedura de executare a hotărârii definitive prin care autoritățile fuseseră obligate să-i atribuie reclamantului și familiei sale un spațiu locativ durează deja de treisprezece ani. Ea a reiterat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor sau a spațiului locativ alternativ drept scuză pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești. În același timp, Curtea a reiterat poziția exprimată în alte numeroase cauze, potrivit căreia imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție, precum și a dreptului său la respectarea proprietății sale, garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea nu a constatat vreun temei pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză și a considerat că a avut loc o încălcare a Articolul 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza eșecului autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea reclamanților.

În consecință, Curtea a acordat reclamanților 5.000 de euro pentru prejudiciul material, 3.600 euro pentru prejudiciul moral și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.