Comunitatea de business salută decizia autorităților de a acorda agenților economici posibilitatea de a desfășura comerț electronic pe perioada stării de urgență. Totuși, autoritățile trebuie să vină cu unele precizări privind activitățile permise. Opinia este menționată într-o scrisoare semnată de Camera de Comerț Americană din Moldova.

În scrisoare se spune că în sensul Legii privind comerțul electronic, comerțul electronic reprezintă activitatea de întreprinzător a persoanelor fizice şi juridice de vînzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, efectuată cu utilizarea comunicărilor electronice şi/sau a contractelor electronice. Având în vedere definiția noțiunii serviciu al societății informaționale, se înțelege că activitatea unităților comerciale care recepționează comenzi prin intermediul oricărui mijloc electronic în afară de rețeaua internet (i.e. telefonie fixă/mobilă), nu este permisă din punct de vedere juridic.

Prin urmare, comunitatea de business propune ca să fie specificat că este permisă atât desfășurarea comerțului electronic, cât și activitatea de vânzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor la distanță prin intermediul oricărui mijloc de comunicare la distanță (serviciilor de comunicații electronice), inclusiv telefonie vocală, serviciile de fax/telex, cu livrarea la domiciul sau sediul destinatarului.

Totodată, în scrisoare se solicită să fie specificări și privind activitatea de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul. În prezent, comerțul cu ridicata este definită ca activitate desfășurată de comercianții care cumpără produse în scopul revânzării acestora către alți comercianți sau utilizatori profesionali, iar comerțul cu amănuntul – direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora. După interzicerea comerțului cu amănuntul, comercianții cu ridicata sunt rezervați să își comercializele mărfurile, deoarece ei nu pot verifica și urmări dacă cumpărătorii procură mărfurile pentru uz personal sau în scopuri de revânzare.

Astfel, pentru agenți economici este incert dacă vor fi sancționați pentru practicarea ilegală a comerțului cu amănuntul în cazul în care printre cumpărătorii lor în această perioadă vor fi persoane fizice sau juridice, care procură mărfurile pentru scopul lor personal.

Scrisoarea completă poate fi accesată aici.