Programul ”Femei în afaceri” va fi continuat până în anul 2022. O decizie în acest sens a fost luată la ultima ședință de Guvern. Programul va fi susținut financiar din bugetul de stat, inclusiv din asistența tehnică oferită de partenerii de dezvoltare.

Potrivit deciziei, programul va include cicluri a câte trei ani, care vor acoperi următoarele etape de susţinere a femeilor în domeniul de afaceri: iniţiere, lansare şi creşterea întreprinderilor.

În nota informativă a proiectului se apreciază că programul a fost un instrument guvernamental efficient de dezvoltare a antreprenoriatului feminin în țara noastră, iar unii indicatori au fost chiar mai buni decât s-a planificat.

Pe parcursul implementării programului pilot, 408 femei au fost asistate în procesul de lansare a afacerii prin instruire și consultanță asociată, iar 179 femei și-au înregistrat afaceri în prima jumătate de an după participare la program. În total au fost create 443 locuri de muncă.

Totodată, în cea de-a doua etapă a proiectului au fost oferite granturi în sumă de 39,58 milioane de lei, fapt ce a favorizat investiții în economie de peste 63 milioane de lei și crearea a circa șase sute de noi locuri de muncă.