Datoria externă brută a Republicii Moldova a crescut față de începutul anului cu 5 la sută și a înregistrat 7,785 miliarde dolari, ceea ce constituie 66,1 la sută raportat la PIB (+4,1 p.p. față de sfârșitul anului trecut)

Datoria externă publică şi public garantată a reprezentat 27,6 la sută din totalul datoriei externe, însumând 2,146 miliarde dolari (+11,9 la sută de la începutul anului). Structura pe creditori a datoriei externe publice, conform situației din 30 iunie, arată că principalul creditor al statului a rămas Grupul Băncii Mondiale cu o pondere de 33,7 la sută din total, urmat de FMI cu 31,4 la sută și BEI cu 14,4 la sută.

Datoria externă privată negarantată s-a cifrat la 5,639 miliarde dolari, crescând cu 2,6 la sută față de 31decembrie.

Cea mai mare parte a stocului datoriei externe brute îi revine datoriei pe termen lung (71,5 la sută), care a constituit 5,565 miliarde dolari, în creștere cu 5,6 la sută față de începutul anului. Datoria externă pe termen scurt s-a majorat cu 3,4 la sută pe parcursul primelor două trimestre ale anului și a constituit 2,219 miliarde dolari.