Procesul de achiziții publice și utilizarea resurselor financiare în cadrul sistemului Ministerului  Finanțelor, în anii 2019-2020, s-au realizat cu unele nereguli şi deficiențe. Aceasta este concluzia raportului Curții de Conturi privind auditul conformității asupra achizițiilor publice în cadrul instituției, audiat de membrii Comisiei de control al finanțelor publice.

Potrivit Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, auditorii au constatat că încălcările au fost cauzate de faptul că conducătorii entităților nu au asigurat un control intern managerial adecvat al procedurilor aferente achizițiilor publice.

Au fost relevate neconformități la elaborarea și publicarea anunțurilor de intenție și planurilor anuale de achiziții publice, la estimarea necesităților și planificarea achizițiilor publice, la organizarea, desfășurarea și monitorizarea unor proceduri de achiziții, fapt care a afectat buna guvernare a resurselor financiare publice.

Totodată sistemul electronic de achiziții publice – Sistemului Informațional Automatizat ”Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender) nu corespunde întocmai cerințelor legislației în domeniu. Potrivit raportului, nu sunt dezvoltate unele funcționalități, ceea ce creează dificultăți în activitatea autorităților contractante și a entităților abilitate cu funcții de monitorizare și control asupra achizițiilor.

În vederea eliminării neconformităților, Curtea de Conturi a solicitat să fie întreprinse măsuri de consolidare și dezvoltare a sistemului de control intern managerial referitor la domeniile auditate. Termenul stabilit în acest scop constituie 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor, mai multe deficiențe identificare deja au fost soluționate de instituțiile subordonate, inclusiv  de către Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal. 

În dezbateri, membrii Comisiei de control al finanțelor publice au atras atenție specială asupra problemelor legate de desfășurarea achizițiilor de valoare mică, dar și calității resurselor umane la Agenția de Achiziții Publice.

Totodată, funcționarii din cadrul ministerului au fost îndemnați să accelereze activitatea pentru perfecționarea sistemului MTender, în corespundere cu legislația în vigoare.

În cadrul ședinței de astăzi, Comisia de control al finanțelor publice a mai examinat Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate  ale Ministerului Finanțelor încheiate la 31 decembrie 2020.