Curtea Constituțională a Republicii Moldova, împreună cu Curtea Constituțională a României au editat un buletin comun cu titlu: Preeminența dreptului și controlul de constituționalitate între tradiție și modernitate. Acesta conține o serie de lucrări care sunt dedicate împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri (1 decembrie 1918 – 1 decembrie 2018). Coordonatorii proiectului sunt președinții celor două Curți: Mihai Poalelungi și Valer Dorneanu.

Articolele buletinului se referă la evoluția sistemelor electorale în România modernă și contemporană, controlul constituționalității în România interbelică.  Lucrarea conține și o selecția de decizii în rezumat referitoare la controlul constituționalității în România și Republica Moldova. 

În prefața Buletinului, cei doi președinți ai Curților Constituționale au menționat că:

”Împlinirea a 100 de ani de la Actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ne‐a determinat să lansăm un volum comun dedicat celebrării acestuia, expresie a angajamentului ferm al curţilor constituţionale din România şi din Republica Moldova de a acţiona pentru apărarea valorilor democratice şi a statului de drept. Prezentul volum omagial reprezintă atât o aducere aminte a jurisprudenţei interbelice generate în exercitarea controlului de constituţionalitate, ce se constituie într‐un patrimoniu constituţional comun al celor două state, cât şi o prezentare a noilor provocări la care curţile constituţionale trebuie să răspundă în acord cu exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, după caz, cu cele ale dreptului Uniunii Europene”.

Buletinul a fost lansat marți, 27 noiembrie, în cadrul conferinței naționale ”Un secol de stat național, unitar și indivizibil”, care a avut loc în Aula Academiei Române. Lucrarea poate fi accesată aici.