Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre care a avut la bază treisprezece excepții de neconstituționalitate. Prin aceste excepții au fost contestate câteva prevederi din Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte legislative și din Hotărârea Guvernului nr. 347 din 18 iulie 2019. Actele normative în discuție au desființat funcțiile publice de secretar de stat, de șef și de șef-adjunct ale oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat și au creat funcții de demnitate publică.

Potrivit președintelui Curții Constituționale, Domnica Manole, Curtea și-a efectuat analiza prin prisma dreptului la muncă, garantat de articolul 43 din Constituție.

Consultând nota informativă la proiectul de lege, Curtea a observat că prevederile normative contestate au fost determinate de ”eblocarea activității ministerelor și implementarea Programului de activitate al Guvernului învestit pe 8 iunie 2019” și ”de necesitatea realizării programului de guvernare”. Curtea a dedus că scopurile măsurii legislative constau în facilitarea implementării Programului de activitate al Guvernului învestit pe 8 iunie 2019, în deblocarea activității ministerelor, în reorganizarea funcțiilor publice de conducere, în combaterea corupției și în stabilirea unui climat de siguranță și bunăstare.

Aceste obiective pot fi subsumate cel puțin următoarelor scopuri legitime de la articolul 54 alin. (2) din Constituție, i.e. securitatea națională, bunăstarea economică, ordinea publică, prevenirea infracțiunilor și protejarea drepturilor, libertăților și demnității altor persoane.

Autorii excepțiilor au susținut că prin prevederile contestate s-a urmărit sancționarea lor. Curtea nu a reținut acest scop. De altfel, atât timp cât persoanelor le-a fost păstrat dreptul de a ocupa în viitor funcții publice și li s-au oferit garanții sociale la eliberarea din funcție, nu poate fi acceptat argumentul potrivit căruia eliberarea din funcție reprezintă o pedeapsă. Unicul efect al legii, adică lichidarea funcțiilor publice și eliberarea din serviciu a persoanelor care le dețin, nu reprezintă altceva decât punerea în operă a scopurilor declarate ale legii.

De altfel, Curtea a reținut că reorganizarea sistemului funcțiilor publice, combaterea corupției, stabilirea climatului de siguranță și bunăstare pot să se manifeste inclusiv în acest mod. Prin urmare, de vreme ce măsura contestată nu implică nicio consecință juridică care ar putea fi raportată la pretinsa sancționare pentru diferite opțiuni politice, Curtea a reținut că nu acesta este scopul legii.

Cu privire la celelalte obiective declarate în nota informativă, Curtea a menționat că măsura contestată se înscrie într-un context mai larg de acțiuni privind consolidarea legalității și a bunei-funcționări a Guvernului, având în vedere circumstanțele care s-au derulat în iunie 2019, reflectate în Hotărârea sa nr. 16 din 15 iunie 2019.

Astfel, după data de 9 iunie 2019, în Republica Moldova au funcționat, în paralel, un guvern de jure, care a acționat în baza hotărârilor Curții Constituționale, și un guvern de facto, care a acționat în baza unei hotărâri a Parlamentului și a unui decret prezidențial declarate neconstituționale.

De asemenea, în ierarhia administrativă și în angrenajul instituției executivului, funcțiile în discuție au o pondere mare. Cu o putere de decizie substanțială, buna lor organizare și integritatea acestora influențează realizarea agendei și a programului de activitate al unui Guvern.

Din acest motiv, buna-funcționare a Guvernului constituie, în circumstanțele concrete menționate, un scop legitim. Mai mult, buna-funcționare a Guvernului nu constituie un domeniu izolat, separat de alte domenii ale vieții publice, ci se intercalează cu acestea. Astfel, o deficiență majoră la nivelul executivului poate să provoace repercusiuni în lanț la nivelul administrării treburilor publice.

Prin urmare, fiind un domeniu foarte vast și având conexiuni cu celelalte puteri în stat, Curtea a notat că scopurile care urmăresc realizarea programului Guvernului, deblocarea activității ministerelor, reorganizarea sistemului funcțiilor publice respectă cerința legitimității.

Curtea a mai reținut că prevederile contestate instituie măsuri generale. Ele sunt aplicabile în cazul tuturor persoanelor vizate, fără nicio excepție. Ele au avantajul de a asigura realizarea scopului urmărit într-un termen relativ restrâns. Curtea a constatat că funcțiile lichidate contribuiau în mod direct la realizarea și traducerea în viață a programului de activitate al Guvernului, fapt care confirmă atât urgența măsurii, cât și prioritatea măsurilor generale în fața celor individualizate, având în vedere în special eficiența lor sporită în raport cu analizele individualizate.

De altfel, în eventualitatea în care ar fi fost amânată rezolvarea problemei identificate de Parlament, Guvernul învestit pe 8 iunie 2019 ar fi fost pus în situația de a nu-și putea realiza programul de activitate și ar fi fost amenințată buna funcționare a altor domenii, ceea ce ar fi putut să conducă la un blocaj instituțional.

Astfel, lichidarea funcțiilor de secretar de stat, de șef și de șef-adjunct în oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat reprezintă o opțiune a legislatorului, acesta fiind liber să lichideze aceste funcții și/sau să instituie alte funcții. Un raționament contrar ar împiedica statul să creeze circumstanțe favorabile pentru executarea Programului de activitate al Guvernului.

Curtea a constatat că prin lichidarea funcțiilor publice nu s-a urmărit sancționarea persoanelor pentru comiterea unor fapte concrete sau prezumate de care s-ar face vinovate, ci reformarea instituției funcțiilor publice de conducere antrenate în realizarea activității executive. De altfel, realitatea la acea dată impunea adoptarea, cât mai rapid, a unor măsuri apte să restaureze ordinea, legalitatea și buna-funcționare a Guvernului.

Curtea a reținut că persoanele în discuție sunt antrenate în raporturi speciale de muncă reglementate prin acte infra-constituționale. Deși sunt numite și revocate din funcție prin Hotărâre de Guvern, ele beneficiază de drepturi și garanții speciale de muncă, ce decurg din normele generale ale legislației muncii și ținând cont de particularitățile contractelor administrative.

Sub acest aspect, Curtea a observat că funcționarii publici eliberați din funcție din cauza lichidării acesteia beneficiază de suficiente garanții sociale și procedurale, acestora nu li se interzice acestora de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

În baza celor menționate supra, Curtea a considerat că ingerință în dreptul de muncă al funcționarilor publici în discuție nu are o pondere mai mare decât scopurile legitime urmărite de legislator și, prin urmare, nu a existat o încălcare a articolului 43 din Constituție.

În consecință, Curtea a recunoscut constituționale prevederile normative contestate.