Curtea Constituțională a declarat drept inadmisibile sesizărilor a unor avocați, care au ridicat excepție de neconstituționalitate în privința unor acțiuni ale Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), într-un dosar în care este vizat o bancă comercială.

La originea cauzei se află două sesizări prin care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate în privința textului urmărirea bunurilor infracționale, acumularea probelor cu privire la acestea, în condițiile art. 258 din prezentul cod” din articolul 229alin. (2), punctele 4și 20ale articolului 6, precum și a articolelor 93 alin. (2) pct. 9), 229alin. (1) și 258 alin. (3) din CPP, în cadrul unui dosar, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în care este implicată o bancă din țară. 

Mai exact, în iulie 2020, procurorul a înaintat un demers la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru autorizarea de a pune sub sechestru a mai multor bunuri care aparțin unei bănci, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune și o eventuală confiscare a acestora. Demersul procurorului a fost admis, iar responsabilitatea executării acțiunii a fost pusă în sarcina procurorului și ofițerului de urmărire penală din cadrul ARBI. Avocații au contestat încheierea de autorizare cu recurs, iar în cadrul ședinței de judecată reprezentanții băncii au ridicat excepția de neconstituționalitate.

Referitor la circumstanțele cauzei penale, avocatul instituției bancare a depus o plângere împotriva acțiunilor organului de urmărire penală. În cadrul examinării plângerii, un alt avocat al instituției bancare a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului ”urmărirea bunurilor infracționale, acumularea probelor cu privire la acestea, în condițiile art. 258 din prezentul cod” din articolul 2292 alin. (2), punctele 44 și 201 ale articolului 6, precum și a articolelor 93 alin. (2) pct. 9), 2292 alin. (1) și 258 alin. (3) din CPP. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională. 

Autorii sesizărilor susțin că prevederile contestate din CPP sunt imprevizibile. Totodată, aceștia consideră că definiția noțiunii de ”bun infracțional” din articolul 6 pct. 44) din CPP contravine prezumției nevinovăției și prezumției caracterului licit al dobândirii bunurilor. În particular, în contextul aplicării sechestrului într-o cauză penală concretă se pornește de la ideea preconcepută că bunurile vizate au o proveniență infracțională. 

Autorii sesizărilor afirmă că definiția noțiunii de ”investigații financiare paralele” din articolul 6 pct. 201) din CPP este neclară, pentru că legislatorul a omis să stabilească pentru ARBI limite previzibile de exercitare a acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație și o procedură în acest sens. 

De asemenea, autorii sesizărilor susțin neconstituționalitatea articolului 93 alin. (2) pct. 9) din CPP, pentru că acest articol nu stabilește că datele de fapt obținute prin investigațiile financiare paralele pot fi admise ca probe doar în cazul în care au fost administrate și verificate în modul corespunzător, ele fiind, astfel, incontestabile. În cele din urmă, autorii sesizărilor susțin că prevederile articolelor 2292 alin. (1) și textul ”urmărirea bunurilor infracționale, acumularea probelor cu privire la acestea, în condițiile art. 258 din prezentul cod” din alin. (2), și 258 alin. (3) din CPP îi conferă ARBI atribuții nelimitate și necontrolabile de efectuare a acțiunilor procedurale, a măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală, inclusiv de a emite ordonanțe de sechestru, în condițiile în care aceasta nu este organ abilitat să exercite urmărirea penală sau activitatea specială de investigații. 

În urma examinării sesizărilor, Curtea Constituțională a decis că acestea sunt inadmisibile, având la bază următoarele motive.

  • În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că articolele 4, 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare (a se vedea DCC nr. 6 din 11 ianuarie 2021, § 21 și jurisprudența citată acolo). Pentru a fi aplicabile, autorii excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unor ingerințe în drepturi substanțiale garantate de Constituție (ibidem). 
  • Cu privire la incidența articolului 21 din Constituție, Curtea observă că definiția noțiunii de ”bun infracțional” nu impune ARBI sau organului de urmărire penală să se pronunţe în contextul aplicării sechestrului pe anumite bunuri asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind chestiuni a căror soluţionare intră în competenţa instanţelor judecătoreşti. În acest sens, articolele 6 punctul 44), 204 și 205 din CPP stabilesc bunurile care pot fi puse sub sechestru și, respectiv, temeiurile de punere sub sechestru, inclusiv în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune. 
  • De asemenea, Curtea notează că definiția noțiunii de ”bun infracțional” din articolul 6 punctul 44) din CPP are o semnificație autonomă în contextul procesului penal. Această noțiune nu inversează sarcina probei și nu afectează prezumția caracterului licit al dobândirii bunurilor garantată de articolul 46 din Constituție. În materie penală, sarcina probei îi revine acuzării, iar situaţiile îndoielnice sunt interpretate în favoarea celui acuzat (in dubio pro reo). În cele din urmă, instanței de judecată îi revine sarcina de a lua decizia în fiecare caz particular dacă bunurile au sau nu o proveniență infracțională. 
  • Cu privire la incidența articolului 26 din Constituție, Curtea a precizat că, potrivit articolului 305 alin. (8) din CPP, încheierea judecătorului de instrucţie prin care s-a autorizat aplicarea unei măsuri de constrângere poate fi contestată cu recurs la curtea de apel. Prin urmare, partea apărării dispune de o cale de atac prin care poate să-și prezinte poziția, să conteste demersul procurorului și să combată constatările primei instanțe.
  • Totodată, Curtea a menționat că în baza articolului 209 din CPP este posibilă contestarea actului de punere sub sechestru, iar articolul 210 din același Cod prevede cazurile în care bunurile pot fi scoase de sub sechestru. Astfel, prevederile contestate nu reclamă vreo problemă de constituționalitate din perspectiva prezumției de nevinovăție, a dreptului de proprietate, precum și a dreptului la apărare. În consecință, nu există ingerințe în articolele 21, 26 și 46 din Constituție. 
  • Mai mult, pentru că nu s-a demonstrat incidența drepturilor fundamentale invocate de autorii sesizărilor, Curtea subliniază că nici articolele 4, 23 și 54 din Constituție nu sunt incidente. 

O altă precizare din partea Curții Constituționale se referă că, sub aparența unor critici referitoare la neclaritatea și la imprevizibilitatea prevederilor contestate, autorii sesizărilor își exprimă, prin argumentele invocate, dezacordul cu felul în care au fost interpretate și aplicate textele contestate într-o cauză penală concretă. În acest sens, Curtea a reamintit că aspectele legate de interpretarea și de aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 6 din 11 ianuarie 2021, § 26 și jurisprudența citată acolo). Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată. 

Hotărârea integrală a Curții poate fi accesată aici.