Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Munteanu v. Republica Moldova. Reclamanții, mamă și fiu, au invocat că reacția autorităților naționale la plângerile lor cu privire la violența domestică a constituit un tratament discriminatoriu la adresa reclamantei și ar fi încurajat acțiunile violente din partea fostului ei soț.

Potrivit reclamantei, fostul ei soț, I.M., a agresat-o în mod repetat, atât verbal, cât și fizic. După un prim incident din 2007, soldat cu o bătaie severă, reclamanta a fost internată în spital timp de trei săptămâni. De atunci, ea fusese bătută în mod regulat, suferind, printre altele, o plagă de cuțit și o fractura bilaterală a mandibulei, în 2011 și, respectiv, 2012. Majoritatea leziunilor au fost constatate prin rapoarte de examinare medico-legală. Reclamanta a divorțat de I.M. în decembrie 2011.

Reclamantul s-a plâns că și el a fost abuzat de I.M., fiind diagnosticat în 2012 cu tulburare post-traumatică și stres emoțional, precum și un înalt nivel de anxietate, provocate de incapacitatea sa de a riposta comportamentului violent repetitiv al tatălui său, acesta din urmă, e.g., lovindu-și fiul cu un ciocan în cap, înfigându-l cu o furculiță și strângându-i degetele de la mână cu ușa. În același an I. M. a fost lipsit de drepturile părintești asupra reclamantului.

Reclamanta s-a plâns în mod repetat autorităților naționale, inclusiv poliției și lucrătorilor sociali, de violența domestică la care ea și feciorul ei fuseseră supuși din partea lui I.M. De asemenea, ea a depus o cerere în instanța de judecată cu privire la eliberarea unei ordonanțe de protecție, însă în mare parte I.M. a ignorat ulterioarele ordonanțe judecătorești cu privire la obligarea acestuia de a părăsi domiciliul și de a respecta distanța față de reclamanți, I.M. reușind să mai comită și alte infracțiuni. Reclamanta s-a mai plâns și de faptul că autorităților naționale le-au fost necesare două luni pentru a-l aresta pe I.M. după ce acesta i-a fracturat mandibula reclamantei.

Invocând Articolul 3 din Convenție, reclamanții s-au plâns că autoritățile au ignorat infracțiunile comise de către I.M. și au eșuat să întreprindă toate măsurile necesare pentru a-i proteja de violența domestică. De asemenea, reclamanta s-a plâns și de discriminarea femeilor în asemenea circumstanțe.

Curtea a constatat că, în pofida numeroaselor plângeri și a ordonanțelor de protecție emise, autoritățile nu au întreprins măsuri suficiente pentru a proteja în mod eficient reclamanții de violența constantă din partea lui I.M., din moment ce nici amenda aplicată pentru încălcarea uneia din ordonanțele de protecție, nici discuțiile ofițerului de poliție cu I.M. în mod clar nu au avut vreun efect palpabil asupra comportamentului acestuia. În cele din urmă, Curtea a constatat că autoritățile nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligația pozitivă de a preveni amenințarea reală și imediată a violenței domestice împotriva reclamanților, constatând, în consecință, că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție. Mai mult decât atât, în opinia Curții, circumstanțele cauzei denotă în mod clar faptul că acțiunile autorităților nu au fost un simplu eșec sau o reacție întârziată în curmarea violenței împotriva reclamantei, ci au constituit, mai degrabă, o încurajare a actelor de violență, reflectând o atitudine discriminatorie față de aceasta ca femeie. Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 14 coroborat cu Articolul 3 din Convenție în raport cu reclamanta.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.