Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Svernei v. Republica Moldova. Reclamantul este tatăl unui băiat născut în aprilie 2014. Când copilul avea puțin peste două luni, mama a părăsit casa în care locuia cu soțul său și și-a schimbat domiciliul la părinții săi în Orhei. Reclamantul a informat Departamentul de Asistență Socială și Protecția Familiei Orhei (DASPF) despre refuzul mamei și al familie acesteia de a permite accesul la copil. La începutul anului 2015 DASPF a stabilit un program de vizite, permițându-i reclamantului să-și vadă fiul în prezența mamei o dată pe săptămână.

Ulterior, reclamantul a depus plângeri în fața diferitor autorități cu privire la nerespectarea de către fosta sa soție a programului stabilit și, prin urmare, ea a fost amendată. De asemenea, în septembrie 2015 reclamantul a inițiat o acțiune în instanța de judecată împotriva mamei și a DASPF invocând, inter alia, nerespectarea drepturilor sale de vizită.

Prin hotărârea sa din 13 noiembrie 2017, Judecătoria Orhei a obligat-o pe fosta soție a reclamantului să nu-i mai împiedice întrevederile cu fiul său. De asemenea, ea a obligat DASPF să examineze cererea reclamantului cu privire la modificarea programului de vizite. Curtea de Apel Chișinău a casat parțial hotărârea primei instanțe cu referire la obligarea mamei copilului de a nu crea impedimente în vizitele dintre reclamant și fiul său. Instanța de apel a considerat că dreptul de a menține legătura cu copilul ar putea fi limitat în interesele copilului și a invocat că instanța nu poate obliga în mod absolut un părinte să nu împiedice contactul cu celălalt părinte. Prin decizia sa irevocabilă Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței de apel.

În cadrul altor proceduri Judecătoria Chișinău a hotărât că minorul urma să locuiască la mama sa. Acea hotărâre a fost menținută de instanțele superioare.

În fața Curții, reclamantul a invocat încălcarea Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din cauza eșecului autorităților naționale de a pune în aplicare măsuri adecvate pentru a-i permite să mențină legătura cu fiul său.

Curtea a considerat că măsurile adoptate de autoritățile moldovenești au fost insuficiente pentru a-i permite reclamantului să-și mențină legătura de familie cu fiul său. Ea a constatat că instanțele naționale de judecată ar fi putut să oblige serviciile de asistență socială să se implice activ sau să solicite asistența specialiștilor pentru a facilita contactele dintre reclamant și fiul său. De asemenea, ea a sugerat posibilitatea întâlnirilor într-un mediu neutru, în prezența reprezentanților serviciilor de asistență socială. Curtea și-a reiterat poziția cu referire la sarcina fiecărui stat contractant de adoptare a unui cadru juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin în baza Articolului 8 din Convenție. De asemenea, ea a reiterat importanța medierii civile în sistemul judiciar național în scopul cooperării părților în litigiu.

În cele din urmă, Curtea a notat întârzierea considerabilă a serviciilor de asistență socială de punere în aplicare a cererii reclamantului cu privire la modificarea programului de vizită. Ea a concluzionat că autoritățile naționale nu au depus diligența necesară pentru respectarea obligațiilor lor pozitive, încălcând dreptul reclamantului la respectarea vieții de familie.

Curtea a acordat reclamantului 4.500 de euro pentru prejudiciul moral.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.