Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza T.A. şi alţii v. Republica Moldova. Reclamanții sunt un copil de cinci ani (N.) și bunicii acestuia (T.A. și A.A.). Cererea lor se referă la transferul lui N. din custodia bunicilor săi în custodia tatălui său biologic.

Potrivit circumstanţelor cauzei, prin hotărârea sa Judecătoria Cahul, sediul Cantemir a stabilit domiciliul lui N. cu bunicii săi, id est primii doi reclamanți.

A.C., tatăl biologic al lui N., a depus apel împotriva hotărârii instanței de fond, exprimându-și dezacordul cu privire la abordarea situației respective din partea tuturor persoanelor implicate, notând că acestuia nu i se oferise posibilitatea de a-și exercita obligațiile și drepturile sale părintești. De asemenea, el și-a manifestat intenția de reunire și consolidare a relației dintre copil și părinte, afirmând că putea asigura îngrijirea copilului său.

Curtea de Apel Cahul a admis apelul lui A.C., a casat hotărârea primei instanțe și a respins acțiunea primilor doi reclamanți. Instanța a apreciat critic argumentele invocate de către reclamanți, deoarece aceștia nu probaseră existența unor circumstanțe excepționale în lumina legislației relevante pentru a fi determinat domiciliul lui N. cu ei, în condițiile în care N. avea tată biologic. De asemenea, instanța de apel a notat că din conținutul actelor medicale nu rezulta în mod inechivoc că N. nu putea primi îngrijirea respectivă din partea tatălui.

Reclamanții au depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, însăCurtea Supremă de Justiție l-a declarat inadmisibil.

La solicitarea lui A.C., Direcția generală asistență socială și protecția familiei (DGASPF) Cahul a încetat tutela/curatela exercitată de către reclamanta A.A. asupra lui N. Începând cu acea dată N. ar fi trebuit să locuiască la tatăl său biologic. Cu toate acestea, N. continuă să locuiască la primii doi reclamanți, deoarece dispoziția nu a fost pusă în executare.

În fața Curții, reclamanții au susținut că N. suferea de mai multe boli grave de la naștere (mama acestuia decedând 12 zile mai târziu) și de unele probleme de dezvoltare, el având nevoie de îngrijire constantă și tratament medical. Tatăl biologic al lui N. și-a văzut copilul de șapte ori în cei cinci ani de la naștere, ultima dată fiind în martie 2019. Mai multe rapoarte medicale, psihologice și de asistență socială optau împotriva transferului custodiei, deoarece aceasta ar fi fost în detrimentul interesului superior al copilului, ținând cont de legătura puternică dintre N. și bunicii săi, precum și de evidenta vulnerabilitate a acestuia.

Invocând încălcarea Articolului 8 din Convenție, reclamanții s-au plâns în fața Curții de încălcarea dreptului lor la respectarea vieții private și de familie, din cauza pretinsului eșec al instanțelor naționale de judecată de a lua în considerare interesul primordial al copilului, transferându-l pe N. în custodia tatălui său biologic.

Curtea a notat că le revine în principal instanțelor naţionale, care au oportunitatea de a evalua în mod direct toate persoanele implicate și materialele cauzei, să stabilească un echilibru corect dintre diferitele drepturi concurente prevăzute de Convenție. Ele trebuie să-și motiveze în mod convingător deciziile, precum și să asigure echitatea întregului proces. Curtea a notat că, deși motivele invocate de către instanțele naţionale au fost relevante, acestea nu au fost suficiente. În particular, ea a notat că procedura nu putea fi considerată echitabilă în lumina întemeierii pe declarațiile lui A.C. fără nicio dovadă în susținere, respingând în același timp, uneori din motive pur formale, probele şi actele prezentate de către primii doi reclamanţi și eșuând să obțină o verificare independentă a celor mai importante elemente, e.g. efectele transferului lui N. de la bunicii săi la tatăl său biologic asupra sănătății sale psihologice și fizice. Prin urmare, Curtea a concluzionat că instanțele naționale nu au efectuat o evaluare suficient de detaliată cu privire la eventualul risc pentru sănătatea și bunăstarea lui N. în cazul unui transfer brusc la domiciliul tatălui său. Din aceste considerente, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție.

Curtea le-a acordat primilor doi reclamanţi 5.000 de euro pentru prejudiciul moral și 2.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.