Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) consideră că sunt inacceptabile abordările tendențioase și etichetările exprimate în spațiul public cu referire la corpul de procurori și instituția Procuraturii. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi.

CSP spune că în ultima perioadă se atestă o preocupare insistentă pentru reflectarea doar din perspectivă negativă a activității procurorilor, ceea ce, în lipsa elementelor probatorii, nu se încadrează în aria criticilor firești. În declarația publicată se dă exemplul unui incident produs în data de 17 decembrie, când în rezultatul aplicării armei de foc a avut de suferit un minor. Potrivit Consiliului, această situație este folosită în spațiul public într-o manieră neloială, prin manipulare a datelor pentru a descalifica reputația unui procuror, dar și imaginea Procuraturii.

”Prin construcțiile lingvistice folosite se aduce în prim plan atenției publice informația că făptuitorul este fratele unui procuror, circumstanță care nu are absolut nici o legătură cu evenimentul dramatic ce a avut loc. Modul speculativ de prezentare a acestui caz, insuflă în mod eronat ideea că procurorul vizat ar avea o careva responsabilitate față de cele întâmplate, ceea ce nu corespunde adevărului și afectează grav reputația acestuia, precum și imaginea instituției Procuraturii în ansamblu”, se spune în declarație.

În context, CSP afirmă că dezaprobă cu fermitate utilizarea acestui subiect în scop de influențare a opiniei publice și de radicalizare, pe baza lui, a concluziilor despre activitatea procurorilor, în condițiile în care nu există un raport de cauzalitate între aspectele invocate.

Totodată, Consiliul spune că în ultima perioadă s-au întețit atacurile mediatice în adresa instituției Procuraturii, care frecvent depășesc coordonatele discursului critic și se plasează în zona intervențiilor manipulatorii și dezinformării, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept. În context, procurorii menționează că sunt deschiși să analizeze criticile constructive exprimate de către reprezentanții forțelor politice, cetățeni sau mass-media, precum și avem respectul ferm pentru dialogul interinstituțional cu toate autoritățile publice, dar îndemnă la un comportament civilizat în raport cu procurorii, precum și la exprimarea publică onestă și echilibrată a pozițiilor critice față de activitatea instituției Procuraturii, cu înțelegerea clară că noi toți împreună suntem responsabili pentru dezvoltarea și progresul societății noastre.