Doi procurori au fost sancționați disciplinar. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a examinat constestațiile împotriva unor hotărâri a Colegiului de disciplină și etică.
Astfel, CSP a hotărât să-l recunoască vinovat pe procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Roșior de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art.38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură și a aplica în privința acestuia sancțiunea disciplinară – avertisment. Mai exact, Roșior este acuzat de îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.
În cadrul aceleiași ședințe CSP a mai sancționat un procuror. Este vorba despre Vasile Golban, procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea mai multor abateri și s-a ales cu avertisment și mustrare. Pe lângă îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, Vasile Golban a fost găsit vinovat și de încălcarea gravă a legii. CSP a stabilit sancțiunea pentru concurs de abateri disciplinare, prin absorbția sancțiunii disciplinare mai ușoare de sancțiunea disciplinară mai gravă și a aplica definitiv – mustrare.
Examinarea altor trei contestații împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică a fost amânată.