Consiliul Superior al Magistraturii anunță că, concursurile pentru suplinirea a nouă posturi vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și a patru posturi la Curtea de Apel Chișinău vor fi organizate marți, 22 septembrie.

Potrivit informațiilor publicate anterior de CSM, în concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de magistrat la Curtea Supremă de Justiție s-au înscris 15 candidați. Dintre aceștia, șase exercită, în prezent, sau au exercitat, recent, funcția de președinte sau cea de vicepreședinte al instanțelor de primul nivel sau al instanțele de apel. Mai exact, în concurs s-au înscris trei actuali președinți de instanță:

  • Alexandru Gheorghieș, președintele Curții de Apel Bălți din anul 2012. Mandatul acestuia a expirat la începutul lunii iulie;
  • Radu Țurcanu, președintele Judecătoriei Chișinău. Mandatul acestuia expiră în luna mai 2021;
  • Dumitru Gherasim, președintele Judecătoriei Bălți din anul 2011. Mandatul acestuia expiră la începutul anului 2021.

Totodată, alți trei candidați sunt vicepreședinte de instanță:

  • Nelea Budăi, vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău pentru al doilea mandat consecutiv. Mandatul acesteea expiră la sfârșitul anului viitor;
  • Vitalie Stratan, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, sediul central. Mandatul acestuia expiră în noiembrie 2021;
  • Ghenadie Pavliuc, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Mandatul acestuia urmează să expire în luna mai 2021.

În concurs s-a mai inscris și Sergiu Furdui, magistrat la Curtea de Apel Chișinău. Anterior, acesta a activat la Curtea Supremă de Justiție, unde a deținut inclusiv funcția de vicepreședinte al Colegiului penal. Alți candidați la funcțiile vacante sunt:

  • Anatolie Minciună, judecător la Curtea de Apel Chișinău;
  • Oxana Robu, magistrat la Curtea de Apel Chișinău;
  • Angela Bostan, judecător la Curtea de Apel Chișinău;
  • Ghenadie Plămădeală, magistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani;
  • Nicolae Șova, magistrat la Judecătorie Chișinău, sediul central;
  • Serghei Dimitriu, magistrat la Judecătorie Chișinău, sediul Centru;
  • Aliona Miron, magistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru;
  • Dmitrii Fujenco, judecător la Curtea de Apel Comrat.

Pentru funcțiile vacante la Curtea de Apel Chișinău concurează 14 magistrați. Majoritatea dintre aceștia, 11 la număr, activează, în prezent, la Judecătoria Chișinău, doi, la Judecătoria Criuleni și câte unul de la Judecătoria Strășeni și Judecătoria Edineț.

În concurs s-au înscris și trei dintre cei patru vicepeședinți în funcție ai Judecătoriei Chișinău. Este vorba despre Vitalie Stratan, de la sediul central, Ghenadie Pavliuc, de la sediul Ciocana și Dorin Dulghieru, de la sediul Buiucani. Tot de la Judecătoria Chișinău sunt și:

  • Iurie Potînga, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru;
  • Denis Băbălău, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru;
  • Gheorghe Stratulat, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru;
  • Cristina Cheptea, de la Judecătoria Chișinău, sediu Ciocana;
  • Alexandru Sandu, de la Judecătoria Chișinău;
  • Ana Cucerescu, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani;
  • Violeta Chisilița, de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani;
  • Natalia Iordachi, de la Judecătoria Chișinău, sediul central;

Alți doi concurenți activează, în prezent, la Judecătoria Criuleni, sediu Dubăsari: Boris Talpă și Ion Malanciuc. De asemenea, la Curtea de Apel Chișinău ar putea fi promovați magistrații Tudor Andronic, de la Judecătoria Strășeni, sediul central și Roman Mazureț, de la Judecătoria Edineț, sediul Ocnița.

Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante urma să se desfășoare, initial, la sfârșitul lunii iulie. Totuși, ședința Plenului CSM în care urma să fie examinați candidații a fost amânată după ce un angajat al Consiliului a fost confirmat cu COVID-19.