Curtea Supremă de Justiție reamintește că, Consiliul Superior al Magistraturii nu este un organ în subordinea căruia se află corpul judecătoresc sau fiecare judecător în parte. Totodată, instanța supremă afirmă că, Consiliul Superior al Magistraturii nu este autoritatea de care judecătorii trebuie să aibă frică. Declarațiile au fost publicate după ce membrii CSM au discutat, în cadrul ultimei reuniuni, despre un dosar care se află pe rol la CSJ. Cauza vizează activitatea Consiliului privind organizarea concursurilor de numire în funcție a judecătorilor.

În context, CSJ spune că misiunea Consiliului Superior al Magistraturii se limitează la organizarea și funcționarea sistemului judecătoresc și garantarea independenței interne și externe a judecătorilor. Totodată, CSM nu este în drept de a face uz de atribuțiile sale statutare, în vederea sensibilizării judecătorilor în procesul de înfăptuire a justiției.

Potrivit poziției CSJ, în cadrul discuțiilor, unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și-au permis, în mod public, declarații de etichetare privind legalitatea sau ilegalitatea  unui act judecătoresc, astfel de fapte și enunțuri fiind improprii statutului Consiliului Superior al Magistraturii. Curtea Supremă a Justiției apreciază aceste declarații ca fiind o ingerință în actul de justiție, o tentativă asumată de influențare și intimidare a corpului judecătoresc, pentru a determina adoptarea unor soluții favorabile Consiliului Superior al Magistraturii.

”Acțiunea de sfidare a actului de justiție de către Consiliul Superior al Magistraturii, în ședința publică, reprezintă un atentat inadmisibil la independența judecătorească și încrederea în justiție, astfel de acțiuni și declarații fiind inacceptabile într-un stat de drept”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Curtea Supremă de Justiție reiterează că orice cauză, care se află pe rol, se examinează în conformitate cu legea.