În urma punerii în aplicare a Legii nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în care a fost transpusă Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, au apărut cazuri când băncile, efectuând evaluări, stabilesc factori care generează riscuri sau depistează indicii care individualizează operațiuni cu risc potențial de tranzacții suspecte (spre exemplu, consideră că nu pot asigura respectarea cerințelor de identificare a clienților și beneficiarilor efectivi). În aceste situații, băncile preavizează, apoi încetează relațiile contractuale cu clienții (persoane juridice), prin rezoluțiunea unilaterală a contractelor de cont curent bancar. Drept consecință, conturile curente bancare ale clienților sunt închise.

Această situație a generat apariția unor litigii, în practică, care, deși încă nu au o finalitate, au stârnit controverse, la etapa aplicării măsurilor de asigurare, se arată într-o nouă opinie consultativă publicată de Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit CSJ, actele judecătorești studiate denotă faptul că reclamanții (în special, persoane juridice) își formulează obiectul litigiului în următoarele moduri:

  • constatarea ineficienței actului juridic unilateral (a notificării de rezoluțiune);
  • constatarea nulității notificării de rezoluțiune a contractului;
  • constatarea caracterului neîntemeiat și interzicerea rezoluțiunii contractului.

Reclamanții consideră că notificarea expediată în adresa lor reprezintă un act juridic ineficient, prin prisma prevederilor art. 357 alin. (1), (3) și a art. 359 din Codul civil, întrucât banca nu avea temei legal pentru rezoluțiunea contractului de cont curent.

Concomitent cu cererea de chemare în judecată, se înaintează și cerința de aplicare a măsurilor de asigurare. Și aici există două situații distincte.

În primul caz este vorba de litigiile, în care clientul n-a reacționat la avizul băncii, contul curent fiind închis, apoi a fost sesizată instanța de judecată.

Cea de-a doua situație rezidă în depunerea cererii de chemare în judecată, în interiorul termenului indicat în avizul băncii.

Reieșind din aceste situații, măsurile de asigurare solicitate sunt:

  1. obligarea băncii de a deschide conturi provizorii și de a asigura continuitatea deservirii, până la pronunțarea unei hotărâri definitive;
  2. reluarea deservirii și permiterea efectuării operațiunilor bancare ale reclamantului;
  3. interzicerea băncii de a închide conturile curente bancare deservite. La soluționarea demersurilor respective, în practică, s-au conturat diverse opinii.

Potrivit primei poziții, curtea de apel, ca instanță de recurs, casează încheierea primei instanțe, prin care a fost admisă cererea de asigurare a acțiunii, pronunțând o încheiere nouă, de respingere a cererii.

Cea de-a doua poziție constă în casarea încheierii, prin care s-a dispus asigurarea acțiunii, iar cauza se restituie la rejudecare, pentru a verifica dacă cerințele din cererea de chemare în judecată ar corespunde sau nu cu cerințele din cererea privind asigurarea acțiunii.

Cea de-a treia poziție constă în admiterea cererii de asigurare a acțiunii (menținerea încheierii instanței de fond, prin care s-a asigurat acțiunea sau casarea încheierii prin care s-a respins cerința și pronunțarea unei noi încheieri, prin care se aplică măsura de asigurare). Aceasta este o părere minoritară.

Primele două poziții sunt motivate prin faptul că măsura de asigurare ar coincide cu obiectul acțiunii și, asigurând acțiunea, instanța se pronunță și asupra fondului cauzei sau prin faptul că cerința de asigurare ar depăși obiectul acțiunii.

Admiterea cerinței de asigurare a acțiunii este motivată de instanțe, prin faptul că neaplicarea măsurilor de asigurare ar duce la imposibilitatea executării unei eventuale hotărâri judecătorești, existând riscuri iminente de cauzare de daune, persoana juridică fiind în imposibilitate de a desfășura activitatea cotidiană, conform genurilor de activitate stabilite prin statut.

Dat fiind faptul că, în practica judiciară, se pronunță soluții diferite în materia asigurării acțiunii în cauzele izvorâte din rezoluțiunea unilaterală de către bănci a contractelor de cont curent bancar, a apărut necesitatea întocmirii unei Opinii consultative, în conformitate cu art. 17 din Codul de procedură civilă, pentru a statua referitor la oportunitatea/necesitatea admiterii unor astfel de cerințe.

Examinând acest tip de litigii, inclusiv cerințele de asigurare a acțiunii, instanțele judecătorești vor ține cont de următoarele.

La nivel național, băncile aplică măsurile de precauție privind clienții, în acord cu prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 308/22.12.2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

În cazul în care nu este posibilă conformarea la cerințele prevăzute la alin. (2) lit. a) – c) al articolului sus-menționat, entitățile raportoare (băncile) sunt obligate să nu efectueze nicio activitate sau tranzacție, inclusiv printr-un cont de plăți, să nu stabilească nicio relație de afaceri ori să termine o relație de afaceri existentă și să aibă în vedere transmiterea formularelor speciale privind raportarea activităților sau tranzacțiilor suspecte Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în conformitate cu reglementările art. 11. În acest caz, entitățile raportoare sunt în drept să nu explice clientului motivul refuzului.

În aceeași ordine de idei, urmează a fi menționat și Regulamentul Băncii Naționale a Moldovei nr. 200/2018 cu privire la cerințele privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în activitatea băncilor, conform căruia băncile încetează relațiile de afaceri existente, dacă nu pot asigura respectarea cerințelor de identificare a clienților și beneficiarilor efectivi.

Pentru nerespectarea exigențelor Legii nr. 308/22.12.2017, față de bănci sunt aplicate sancțiuni, în corespundere cu prevederile art. 35 din aceeași lege.

Prin prisma art. 1753 alin. (1) și (2) din Codul civil (Rezoluțiunea contractului de cont curent), contractul încheiat pe un termen nedeterminat poate fi rezolvit în orice moment, de oricare dintre părți, cu condiția unui preaviz, având termenul stabilit prin contract sau uzanțe bancare, iar în lipsa unui astfel de termen, în 15 zile. Dacă nu există un motiv temeinic pentru rezoluțiune, banca poate declara rezoluțiunea numai în măsura în care titularul poate beneficia, în alt mod, de posibilitatea efectuării decontărilor prin virament.

Prin urmare, în cazul menționat la alin. (3) art. 5 din Legea nr. 308/22.12.2017, băncile sunt obligate să termine o relație de afaceri existentă, la caz – să desființeze, prin rezoluțiune, contractul de cont curent bancar, cu condiția expedierii unui preaviz clientului.

Fără a se expune în privința soluțiilor, ce urmează a fi pronunțate pe fondul acestor litigii, Curtea Supremă de Justiție își exprimă opinia referitoare la oportunitatea asigurării acestor acțiuni, opinie care, prin prisma art. 17 alin. (2) CPC, are un caracter de îndrumare și nu este obligatorie pentru instanțele judecătorești.

Astfel, instanțele de judecată, primind pe rol asemenea cereri, la etapa de soluționare a întrebării ce vizează asigurarea acțiunii, urmează să țină cont de următoarele.

Potrivit art. 174 alin. (1) din CPC, asigurarea se admite, în orice fază a procesului, până la etapa în care hotărârea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii ar face imposibilă executarea hotărârii judecătorești.

Instanța supremă reiterează faptul că măsurile de asigurare au un caracter urgent (chestiunea privind aplicarea sau refuzul aplicării lor se soluționează rapid și într-o procedură simplificată), au un caracter temporar, au drept scop apărarea drepturilor patrimoniale ale solicitantului și urmează să fie în concordanță cu obiectul acțiunii.

Măsura de asigurare, indiferent de forma aplicabilă, ține de substanța obiectului acțiunii, instanța urmând să o dispună doar în cazurile în care, în mod plauzibil, se afirmă un risc al unei eventuale imposibilități de executare. Sarcina probațiunii, întru aplicarea asigurării, este în seama solicitantului, care urmează să prezinte probe pertinente și să justifice necesitatea asigurării acesteia. Aprecierea pericolului ținut de substanța obiectului acțiunii este la discreția judecătorului sau instanței de judecată.

Măsurile de asigurare a acțiunii pot fi aplicate în situația în care reclamantul ar invoca, în cererea sa de asigurare a acțiunii, temeiuri, circumstanțe, argumente pertinente și doar în cazul în care, în urma aprecierii acestora, s-ar ajunge la concluzia că, în eventualitatea admiterii acțiunii, hotărârea judecătorească nu va putea fi executată.

Simpla existență a pretenției, privind constatarea caracterului neîntemeiat al rezoluțiunii contractului de cont curent bancar, nu constituie temei pentru a admite cererea de asigurare a acțiunii. Or, asigurarea acțiunii trebuie să corespundă scopului 4 legitim și să fie proporțională, adică ingerințele în drepturile pârâtului trebuie să fie echilibrate într-o măsură rezonabilă de protecție anticipată a drepturilor reclamantului. Depășirea scopului asigurării va echivala cu o încălcare gravă a drepturilor părții opuse în cadrul procesului civil.

Dacă, după expirarea preavizului, contul a fost închis, fiind, ulterior, sesizată instanța de judecată, nu poate fi dispusă măsura de asigurare a acțiunii, care ar interzice băncii închiderea conturilor curente deservite și permiterea efectuării operațiunilor la conturile bancare, în situația în care obiectul litigiului rezidă în constatarea nulității notificării și obligarea băncii de a asigura continuitatea deservirii contului, pe perioada examinării litigiului. Or, în circumstanțele în care relația de afaceri dintre părți a fost încetată, conturile bancare fiind deja închise, banca se află în imposibilitatea de a executa benevol dispoziția instanței, în special, de a nu închide conturile, din motiv că aceste conturi bancare nu mai există.

Asigurarea acțiunii, prin obligarea băncii de a deschide conturi provizorii clientului, cu asigurarea continuității de deservire și permiterea efectuării operațiunilor în conturile bancare (obiectul litigiului fiind constatarea ineficienței notificării și interzicerea rezoluțiunii contractului de cont curent), de fapt, excedează obiectul acțiunii și presupune obligarea băncii, contrar libertății contractuale, de a iniția o nouă relație de afaceri, în baza unui nou contract de cont curent bancar, cu deschiderea unor noi conturi bancare, ceea ce contravine prevederilor Codului civil, Legii nr. 308/22.12.2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și Reglementărilor interne ale băncii. Dispunerea asigurării, în acest sens, ar însemna și favorizarea reclamantului, în situația în care obiectul acțiunii nu este unul incontestabil și cert, iar temeinicia acțiunii urmează a fi soluționată, la etapa cercetării judecătorești. Totodată, obligarea continuării deservirii și efectuării operațiunilor bancare, în cazul contractului rezolvit și a conturilor bancare închise, presupune încălcarea principiului libertății contractuale, inserat la art. 993 din Codul civil.

Intenția băncii (preavizul) de rezoluțiune a contractului nu poate servi drept temei pentru admiterea cererii de asigurare a acțiunii, prin interzicerea băncii de a închide conturile curente bancare deservite, în situația în care obiectul litigiului îl constituie interzicerea rezoluțiunii contractului, or, rezoluțiunea contractului reprezintă un act juridic, iar închiderea contului reprezintă o consecință practică. Prin admiterea cererii de asigurare, în sensul solicitat, instanțele de judecată se vor expune, de facto, asupra fondului cauzei, printr-un act nefiresc (încheiere), anticipând soluționarea litigiului.

Se explică instanțelor că forma în care se solicită măsurile de asigurare (de a obliga banca să deschidă conturi provizorii și să asigure continuitatea deservirii, până la pronunțarea unei hotărâri definitive; de a relua deservirea și permiterea efectuării operațiunilor bancare ale reclamantului; de a interzice băncii să închidă conturile curente bancare deservite), în cazul contestării notificării și rezoluțiunii contractului de cont curent bancar, depășește, de fapt, scopul pentru care se cer a fi aplicate. În unele cazuri, acestea sunt alogice și imposibil de executat, în altele – corespund cu obiectul litigiului sau îl depășesc.

Prin dispunerea acestor măsuri, s-ar interveni în relațiile comerciale de drept privat ce vizează strict relația bancă-client, s-ar încălca principiul libertății contractuale și s-ar vicia consimțământul băncii, la încheierea unor asemenea contracte. De asemenea, băncile ar fi în imposibilitatea respectării normelor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 308/22.12.2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Prin urmare, examinând litigiile referitoare la constatarea nulității/ineficienței notificării de rezoluțiune și/sau interzicerea rezoluțiunii contractului de cont curent bancar, instanțele de judecată nu vor admite cererea de asigurare a acțiuni la categoria dată de litigii, în sensul solicitat, prin obligarea băncii de a deschide conturi provizorii, cu asigurarea continuității deservirii, obligarea băncii de a relua deservirea și a permite efectuarea operațiunilor bancare ale reclamantului, de a interzice băncii închiderea conturilor curente bancare deservite.

Dezacordul cu rezoluțiunea contractului presupune, de fapt, intenția clientului de a continua relațiile contractuale, ceea ce reprezintă obiectul litigiului. Iar, prin aplicarea măsurilor solicitate, se va obține anume acest lucru, soluționându-se anticipat litigiul.

Astfel, prin aplicarea măsurilor de asigurare menționate, care echivalează cu însuși obiectul acțiunii depuse, instanțele se vor pronunța anticipat și asupra fondului cauzei.

De asemenea, din esența litigiilor respective nu rezultă că neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii ar face imposibilă executarea hotărârii judecătorești (cerință impusă de art. 174 alin. (1) din Codul de procedură civilă). În virtutea art. 175 alin. (1) CPC, dispunerea asigurării acțiunii reprezintă un drept, dar nu o obligație a instanței de judecată și oportunitatea dispunerii acesteia urmează a fi analizată din punct de vedere al corespunderii scopurilor legale.

Totodată, băncile, ca entități raportoare, trebuie să manifeste atât diligență sporită, cât și corectitudine în raport cu clienții săi, evitând abuzurile, or, în cazul recunoașterii de către instanța de judecată a rezilierii abuzive a contractului de cont curent, fără de care, actualmente, este indispensabilă activitatea unei persoane juridice, ar putea suporta consecințe, inclusiv recuperarea prejudiciilor suferite de clienți (reclamanți), prin prisma art. 13 alin. (3) din Codul civil.