Curtea Supremă de Justiție a publicat o Notă informativă privind practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației procesual civile ce vizează procedura în cazul cererilor cu valoare redusă.

Nota a fost întocmită în conformitate cu Planul de activitate a Curții Supreme de Justiție pentru anul 2021.

Nota stabilește situația de fapt și de drept la acest compartiment al practicii judiciare și dacă instanțele de judecată aplică corect și uniform legislația, la soluționarea litigiilor de acest gen.

La întocmirea generalizării respective au fost studiate reglementările stipulate în Capitolul VIII – Comunicarea actelor de procedură. Citația, înștiințarea judiciară și Capitolul XXI1 – Procedura în cazul cererilor cu valoare redusă.

Totodată, pentru efectuarea prezentei generalizări, din judecătorii au fost interpelate câte 10 cauze civile, examinate în anul 2020, în ordine stabilită pentru cererile cu valoare redusă, în care hotărârile primei instanțe nu au fost contestate și toate dosarele civile, examinate în ordine stabilită pentru cererile cu valoare redusă, intentate și finalizate în anul 2020, în care hotărârile primei instanțe au fost contestate cu apel.

În urma solicitării date, din cele 15 judecătorii au parvenit 272 de dosare, și anume:

  • Judecătoria Chișinău – 20 de dosare;
  • Judecătoria Criuleni – 13 dosare;
  • Judecătoria Hâncești – 10 dosare;
  • Judecătoria Orhei – 51 de dosare;
  • Judecătoria Strășeni – 31 de dosare;
  • Judecătoria Anenii Noi – 13 dosare;
  • Judecătoria Căușeni – 14 dosare;
  • Judecătoria Ungheni – 0 dosare;
  • Judecătoria Bălți – 16 dosare;
  • Judecătoria Drochia – 17 dosare;
  • Judecătoria Edineț – 47 de dosare;
  • Judecătoria Soroca – 17 dosare;
  • Judecătoria Cahul – 0 dosare;
  • Judecătoria Comrat – 11 dosare;
  • Judecătoria Cimișlia – 12 dosare.

Constatări

Ca urmare a studiului efectuat s-a stabilit prezența unei practici judecătorești neuniforme la nivelul primei instanțe, referitor la comunicarea actelor de procedură, care are drept consecință examinarea cererilor cu valoare redusă în procedură generală și dispunerea citării publice a pârâtului.

Motivele invocate în susținerea acestor concluzii se bazează pe imposibilitatea de a comunica pârâtului cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, deoarece avizul de recepție este restituit în adresa instanței, cu mențiunea factorului poștal ”nereclamat sau plecat/necunoscut”.

Totodată, se precizează că în unele cazuri instanțele de judecată (prima instanță) au soluționat cererile cu valoare redusă, fără a avea la dosar dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate.

Iar în alte cazuri, instanțele de judecată au dispus citarea publică, contrar prevederilor art. 108 Cod de procedură civilă, și viceversa, când era necesar, nu s-a dispus acest lucru.

Suplimentar, se punctează că în unele cazuri au fost întocmite procese-verbale, în lipsa unei dezbateri publice. Cu toate acestea, chiar și dacă acest fapt nu constituie o încălcare procedurală, are loc mărirea sarcinii de lucru a grefierului și, drept consecință, poate genera întârzieri nejustificate în executarea în termen a obligațiilor de serviciu.

Totuși, întocmirea procesului-verbal este obligatoriu, atunci când au loc dezbateri publice, or, altfel va fi imposibilă efectuarea controlului judiciar cu privire la componența instanței, prezența părților și conținutul explicațiilor acestora, precum și respectarea altor norme procesuale.

Concluzii

1. Procedura de examinare a cererilor cu valoare redusă este, de regulă, scrisă (art. 2763 alin. (1) CPC). O atare procedură este derogatorie de la procedura generală.

2. Cauza aferentă cererii cu valoare redusă trece prin faza intentării procesului, cu aplicarea art. 166-171 Cod de procedură civilă, fapt care rezultă implicit din art. 2762 alin. (3) Cod de procedură civilă. Dacă este acceptată, spre examinare, urmează a fi comunicată pârâtului.

3. Așadar, în vederea asigurării contradictorialității și egalității părților în drepturile procedurale, legiuitorul a reglementat astfel, în mod distinct, citarea părților, înțeleasă ca actul procedural prin care se transmite citația ce înștiințează partea despre existența unui proces, precum și într-un sens mai larg, comunicarea oricăror acte de procedură care trebuie aduse la cunoștință participanților la proces.

4. Modalitățile de comunicare a cererii de chemare în judecată și a actelor de procedură sunt stabilite în Capitolul VIII – Comunicarea actelor de procedură. Citația, înștiințarea judiciară. Acest capitol impune, în general, ca instanța să asigure transmiterea actelor și primirea acestora.

Altfel spus, instanțele de judecată trebuie să facă tot ce se poate aștepta, în mod rezonabil, de la acestea pentru a comunica pârâtului cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate și să se asigure că aceștia din urmă sunt la curent cu procedurile din care fac parte (Miholapa c. Litoniei, nr. 61655/00, pct. 31, 31 mai 2007 și Ovuș c. Turciei, nr. 42981/04, pct. 48, 13 octombrie 2009).

În continuare, se reiterează că, în conformitate cu art. 2763 alin. (4) CPC, dacă din materialele cauzei rezultă că cererea nu poate fi examinată în ordinea stabilită pentru cererile cu valoare redusă, judecătorul, prin încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul, dispune examinarea cauzei în ordine generală. În acest caz, prevederile prezentului capitol sunt inaplicabile.

Din cuprinsul normei legale enunțate rezultă că legiuitorul a instituit o singură condiție, când instanța de judecată poate să dispună examinarea cererii cu voalare redusă în procedură generală, și anume, în cazul în care materialul probator anexat la cererea cu valoare redusă și, după caz, referința, este insuficient pentru soluționarea justă a cauzei, fiind necesare și alte mijloace de probațiune, specifice procedurii generale (ex.: dispunerea expertizei, audierea martorilor ș.a.). Sau atunci când, pe parcursul examinării cauzei, reclamantul și-a majorat cuantumul pretențiilor, astfel că cerința de încasare a sumei de bani depășește 10 salarii medii pe economie, prognozate la data sesizării instanței, or, acțiunea a fost completată cu noi pretenții care cad sub incidența art. 2762 alin. (2) CPC.

Cu alte cuvinte, faptul că cererea cu valoare redusă și înscrisurile anexate nu au putut fi comunicate pârâtului, din motiv că trimiterea poștală a fost restituită în adresa instanței de judecată, cu mențiunea „nereclamat sau plecat/necunoscut”, nu constituie un temei legal care acordă judecătorului dreptul de a dispune examinarea cererii cu valoare redusă în procedură generală, or, legiuitorul a prevăzut și alte modalități de comunicare, altele decât livrarea prin poștă recomandată, cum ar fi: cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică pârâtului, în temeiul art. 108 CPC; prin intermediul persoanei împuternicite; prin intermediul biroului executorului judecătoresc; la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui.

În consecința celor ce preced, se evidențiază că odată ce din actele și lucrările cauzei poate fi aleasă și o altă modalitate de comunicare (ex.: 1) la locul de muncă sau la locul unde se află pârâtul, 2)prin telefon sau poștă electronică, după caz etc.), altele decât livrarea prin poștă recomandată, instanțele de judecată urmează să facă uz de ea, or, altfel se va considera că au dat dovadă de un formalism incompatibil cu litera și spiritul art. 6 § 1 din Convenție (Lazarenko și alții c. Ucrainei, nr. 70329/12, pct. 41, 27 iunie 2017 și Gankin și alții c. Rusiei, nr. 2430/06, 1454/08, 11670/10 and 12938/12, pct. 38-42, 31 august 2016).

De asemenea, ținând cont de specificul cererilor cu valoare redusă, care, în mod primordial și principal, derivă din raporturi obligaționale, este inacceptabil ca pârâtul să nu fie conștient despre consecințele juridice ce urmează să survină din cauza neonorării obligațiilor contractuale, fiind și cel din urmă care trebuia să prevadă, în mod rezonabil, că creditorul va face uz de dreptul său de a iniția un proces judiciar, iar corespondența îi va fi expediată de instanța de judecată la adresa indicată în contract (cauza Lekic c. Sloveniei (Marea Cameră), 11 decembrie 2018, §102).

5. Realizarea unei alternative scrise exclude citarea participanților în instanță și desfășurarea unor dezbateri judiciare. Totuși, se admit excepții de la această regulă, atât în prima instanță, cât și în instanța de apel, în condițiile art. 2763 CPC.

Astfel, citarea participanților poate fi făcută doar dacă judecătorul sau instanța de apel apreciază acest lucru ca fiind necesar ex oficiu sau la solicitarea părților. Dezbaterile judiciare sunt o măsură excepțională doar în situația în care se apreciază că administrarea unor probe implică contradictorialitatea cu participarea nemijlocită a părților.

Faptul dat se confirmă și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, unde în cauza Covalenco v. Moldova, nr. 72164/14 din 16 septembrie 2020 s-a statuat că este necesară organizarea unei audieri:

  1. în cazul în care există necesitatea de a evalua dacă circumstanțele au fost stabilite corect de către autorități (a se vedea Malhous v. Republica Cehă [MC], nr. 33071/96, § 60, 12 iulie 2001);
  2. atunci când circumstanțele cer ca instanța să-și formeze propria impresie referitoare la justițiabili, prin acordarea dreptului de a explica propria lor situație personală, în mod direct sau prin intermediul unui reprezentant (a se vedea Göç, precitată, § 51; Miller, pre-citată, § 34 in fine; și Andersson v. Suedia, nr. 17202/04, § 57, 7 decembrie 2010);
  3. în cazul în care instanța are nevoie de a obține o clarificare cu privire la anumite detalii, inter alia prin intermediul unei audieri (a se vedea Fredin v. Suedia (nr. 2), 23 februarie 1994, § 22, Seria A nr. 283-A, și Lundevall v. Suedia, nr. 38629/97, § 39, 12 noiembrie 2002).

6. Instanța soluționează cauza și adoptă dispozitivul hotărârii într-un termen de cel mult 6 luni de la data depunerii cererii (art. 2764 alin. (1) CPC). Acest termen este destinat instanței de judecată (judecătorului) pentru a asigura celeritatea procedurii, iar nerespectarea acestuia nu poate atrage după sine constatarea ilegalității actului judecătoresc, având în vedere că nu există nicio dispoziție legală care ar prevedea o asemenea sancțiune, impusă de normele procedurale.

În pofida acestui fapt, încălcarea acestui termen ar trebui justificat rezonabil de către judecător.

7. Referitor la examinarea cererii cu valoare redusă în ordine de apel, se punctează că apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă de executare.

Prin urmare, cererea de apel produce mai multe efecte, printre care învestirea instanței de apel, precum și efectul devolutiv.

Conform art. 376 alin. (11 ) CPC, apelul împotriva hotărârilor emise în cazul cererilor cu valoare redusă se examinează, în procedură scrisă sau cu citarea participanților la proces, în condițiile examinării cauzei în primă instanță (art. 2763 și 2764 alin. (5) CPC).

De regulă, devoluțiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat – tantum devolutum quantum appellatum și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță – tantum devolutum quantum iudicatum.

Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens, statuând art. 373 alin. (2) și (5) CPC.

În stabilirea întinderii devoluțiunii, instanța va avea în vedere nu numai cererea de apel, ci și întâmpinarea formulată de intimat (referința). De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că devoluțiunea privește și soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care se atacă.

Trebuie subliniat că în cazul în care hotărârea a fost atacată numai parțial, partea din hotărâre care nu a fost supusă apelului dobândește autoritate de lucru 5 judecat, motiv pentru care instanța de apel nu mai poate modifica aspectele asupra cărora s-a statuat sau afecta părțile care nu au exercitat această cale de atac.

Dincolo de aceste considerații teoretice, se învederează că în cazul în care apelantul nu a contestat nemijlocit și încheierea prin care a fost dispusă examinarea cererii cu valoare redusă în procedură generală, instanța de apel nu putea modifica aspectele asupra cărora s-a statuat, în caz contrar se va încălca principiul disponibilității, consacrat de art. 9 și, respectiv, de art. 27 Cod de procedură civilă. Faptul în cauză rezultă și din art. 2763 alin. (4) CPC, unde legiuitorul a stipulat expres că în cazul în care a fost dispus ca cererea cu valoare redusă să fie examinată în procedură generală, prevederile Capitolului XXI1 – procedura în cazul cererilor cu valoare redusă sunt inaplicabile.

Prin urmare, instanța este obligată să statueze numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății, fără a putea depăși, cu excepțiile prevăzute de lege, cadrul procesual stabilit de acestea.

Deci, chiar dacă prin cererea de apel apelanta a solicitat anularea în totalitate a hotărârii judecătorești contestate, în lipsa oricărei critici ce se referă la aspectele de netemeinicie a încheierii judecătorești, prin care a fost dispusă examinarea cererii cu valoare redusă în procedură generală, devoluțiunea nu putea opera și în privința încheierii menționate.

Opinia exprimată este susținută și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, în multiple cazuri, a statuat că judecătorul trebuie să respecte el însuși principiul procedurilor contradictorii, în special, atunci când soluționează un litigiu pe baza unui motiv invocat din oficiu sau a unei excepții ridicate din oficiu. Deci, contradictorialitatea trebuie să se exercite în condiții satisfăcătoare, iar justițiabilul să aibă posibilitatea de a se familiariza cu chestiunile de drept, invocate din oficiu de către instanța de judecată, de a le comenta într-un mod adecvat și de a avea un termen suficient pentru a-și pregăti argumentele (a se vedea, mutatis mutandis, Skondrianos împotriva Greciei, nr. 63000/00, 74291/01 și 74292/01, §§ 29-30, 18 decembrie 2003; Clinique des Acacias și alții împotriva Franței, nr. 65399/01, 65406/01, 65405/01 și 65407/01, § 38, 13 octombrie 2005; Prikyan și Angelova împotriva Bulgariei, nr. 44624/98, § 42, 16 februarie 2006; Amirov împotriva Armeniei (dec.), nr. 25512/06, 18 ianuarie 2011).

Finalmente, se punctează că în lipsa contestării încheierii prin care a fost dispusă examinarea cererii cu valoare redusă în procedură generală, chiar și a invocării din oficiu de către instanța de apel a netemeiniciei încheierii în cauză, care s-a adus la cunoștință părților, instanța de apel nu poate să examineze apelul, în procedură scrisă, deoarece va fi încălcat art. 2763 alin. (4) CPC, deci cauza va fi examinată în aceeași procedură, cum a fost examinată și în prima instanță.

În schimb, atunci când acțiunile enumerate au avut loc (contestarea încheierii prin care a fost dispusă examinarea cererii cu valoare redusă în procedură generală sau invocării din oficiu de către instanța de apel a netemeiniciei încheierii în cauză, care sa adus la cunoștință părților) și s-a constatat, în urma dezbaterilor publice, încălcarea regulilor de procedură, cauza urmează a fi soluționată în fond.

Asta deoarece apelul nu reprezintă un proces distinct de cel declanșat prin cererea de chemare în judecată, ci o continuare a acestuia, hotărârea primei instanțe neconstituind decât actul prin care se finalizează o etapă a procesului respectiv.

Mai mult, apelul nu reprezintă un al doilea grad de jurisdicție, ci se încadrează în primul grad de jurisdicție, care cuprinde fondul și apelul.

Față de aceste considerente, se decelează că atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă la rejudecare, în cazul încălcării sau aplicării eronate a normelor de drept procedural (art. 388 CPC), inclusiv atunci când instanța de judecată a examinat cauza în procedură cu valoare redusă, însă aceasta cade sub incidența art. 2762 alin. (2) CPC, or, altfel vor fi încălcate normele imperative de procedură, specifice materiei respective, cu atât mai mult că există diferențe importante în ceea ce privește căile de atac și procedura de judecată.