Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) îşi reia astăzi şedinţele, dar din cauza epidemiei de coronavirus acestea se vor desfăşura, până la noi ordine, fără public, iar pledoariile vor fi susţinute în premieră prin videoconferinţă, a anunţat miercuri instituţia, transmite AFP.

"Din cauza crizei sanitare legate de COVID-19, Curtea a fost nevoită să aplice măsuri specifice pentru a asigura desfăşurarea şedinţelor, până la noi ordine", se arată într-un comunicat al CEDO.

"Astfel, toate pledoariile se vor face prin videoconferinţă, iar publicul nu va putea participa la şedinţe", însă toate şedinţele vor fi filmate integral şi vor putea fi consultate din ziua următoare pe site-ul Curţii.

La jumătatea lui martie, CEDO a anunţat adoptarea pentru prima dată de la crearea sa, în 1959, a unor "măsuri excepţionale" pentru a face faţă crizei coronavirusului, continuându-şi însă activităţile "esenţiale".

Şedinţele publice prevăzute ulterior nu au mai avut loc, dar curtea a continuat să primească cereri şi să emită hotărâri.

Sursa: agerpres.ro