Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat concurs pentru suplinirea a șase funcții de președinte și șapte funcții de președinte în instanțe de nivelul unu și doi din țară. Decizia a fost luată la reuniunea de ieri.

Astfel, au fost scoase la concurs funcții de președinte la următoarele Judecătorii: Chișinău, Cahul, Criuleni, Edineț, Hîncești și Strășeni. Funcțiile de vicepreședinte sunt vacante la:

  • Curtea de Apel Cahul;
  • Curtea de Apel Chișinău;
  • Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana;
  • Judecătoria Bălți;
  • Judecătoria Căușeni;
  • Judecătoria Drochia;
  • Judecătoria Edineț.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat concurs pentru ocuparea a două funcții de judecător, una la Curtea de Apel Cahul și una la Judecătoria Strășeni.

Candidaţii vor depune cererile de participare la concurs în termen de 20 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului în Monitorul Oficial.

În prezent, în Registrul candidaților evaluați care pot candida la funcțiile de președinte sunt înregistrați doar judecători care pot pretinde la doar două dintre funcțiile scoase la concurs. Mihail Bușuleac poate candida la funcția de președinte al Judecătoriei Cahul, iar Lilia Țurcan și Eugeniu Pșenița, la Judecătoria Edineț.

O situație similară este și în cazul funcțiilor de vicepreședinte scoase la concurs. Alexandru Gheorghieș poate candida la funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău, iar la Judecătoria Chișinău pot fi patru candidați: Aliona Miron, Roman Pascari, Grigore Manoli și Victoria Sanduța.

Totodată, activitatea Colegiilor de evaluare a performanțelor judecătorilor și Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor este blocată încă la sfârșitul lunii octombrie 2020, după ce au expirat mandatele mai multor membri.