Concurs privind desemnarea unui membru în componența Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din rândul reprezentanților societății civile a fost prelungit. Decizia a fost luată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii după ce, în perioada anunțată inițial, s-a înscris un singur candidat.

Doritorii de a se înscrie în concurs vor avea la dispoziție 20 de zile calendaristice din data publicării anunțului de prelungire a concursului în Monitorul Oficial. Până acum, în concurs s-a înscris Ion Guzun, care a propus ca desfășurarea concursului să fie amânată pentru o altă dată, în condițiile în care nu are contracandidați. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au fost de acord cu această propunere.

Amintim că, Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor a devenit nefuncțional la sfârșitul lunii octombrie anul trecut, după ce mandatele majorității membrilor au expirat. În prezent, Colegiul are doi membri, ambii reprezentanți ai societății civile. Este vorba despre Alexandru Sosna, lector universitar la USM și Feodor Bria, prodecan la ULIM.

În total, Colegiul e format din șapte membri, dintre care:

  • 4 sunt aleși la Adunarea Generală a Judecătorilor, din rândul judecătorilor de la instanțele de toate nivelurile: doi de la CSJ și câte unul de la curțile de apel și instanțele de prim nivel;
  • 3 sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii, din rândul reprezentanților societății civile.