Oficiul teritorial Bălți al Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (OT Bălți al CNAJGS) anunță concurs de selectare a unui avocat public. Sarcinile de bază ale acestuia sunt:

  • avocatul public desfăşoară activitate de avocat în condiţiile Legii cu privire la avocatură, acordă asistenţă juridică calificată în temeiul Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de stat conform regulilor stabilite de CNAJGS;
  • avocatul public acordă asistență juridică garantată de stat fiind obligat să se abțină de la acordarea asistenței juridice calificate pe alte cauze, decât cele pe care a fost desemnat de către Oficiul Teritorial al CNAJGS;
  • avocatul public are obligația de a prelua lunar numărul minim de cauze stabilite prin Hotărârea CNAJGS nr. 24 din 21.12.2012;
  • avocatul public înscris în lista avocaţilor de serviciu va acorda asistenţa juridică de urgenţă, în conformitate cu Regulamentul cu privire la procedura de solicitare şi desemnare a avocatului pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă, aprobat de CNAJGS;
  • avocatul public are obligația de acorda asistenţa juridică primară în volumul și modul stabilit Hotărârea CNAJGS nr. 24 din 21.12.2012, conform programului convenit de comun acord cu Oficiul Teritorial al CNAJGS;
  • avocatul public are şi alte atribuţii prevăzute de legislaţia în domeniul asistenţei juridice garantate de stat şi Regulamentul de activitate al avocaţilor publici.

La concurs pot participa persoanele, care au obţinut dreptul de a practica activitatea de avocat în condiţiile Legii cu privire la avocatură şi au depus dosarul complet de participare la concurs, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Dosarul include:

  • cerere pentru participare la concurs cu indicarea localităţii solicitante;
  • copia buletinului de identitate;
  • copia licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat;
  • avizul Baroului de Avocaţi pentru admiterea avocatului în sistemul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat;
  • CV-ul candidatului;
  • scrisoare de motivare;
  • copiile certificatelor de participare a candidatului la sesiuni de instruire profesională pe parcursul ultimului an calendaristic;
  • alte acte pe care candidatul le consideră necesare pentru a demonstra calificarea sa.

Data limită pentru depunerea dosarului: 9 februarie. Actele se depun la sediul Oficiului Teritorial Bălți al CNAJGS amplasat pe adresa: mun. Bălţi, str. Mihai Sadoveanu nr. 2 sau la adresa de e-mail: ot_balti@cnajgs.md.

Potrivit Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, avocatul public este persoana care are dreptul de a desfăşura activitate de avocat în condiţiile Legii cu privire la avocatură, admis în baza unor criterii de selectare să acorde gratuit sau parţial gratuit asistenţă juridică calificată din contul mijloacelor destinate acordării asistenţei juridice garantate de stat, avocaţii publici activează în baza Regulamentului de activitate al avocaţilor publici.