Mai multe companii de asigurări vor pierde în curând dreptul de emitere a asigurărilor auto internaționale ”Carte Verde”. Anunțul a fost făcut de conducerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) în cadrul unei ședințe convocată de prim-ministrul Ion Chicu la subiectul asigurărilor cu participarea vicepremierului Serghei Pușcuța, conducerea Băncii Naționale, conducerea CNPF și responsabililor din cadrul Cancelariei de Stat.

Președintele CNPF a informat șeful Executivului despre faptul că Republica Moldova se confruntă cu un deficit de încredere în cooperarea cu sistemul ”Cartea Verde”, motiv pentru care este în proces de monitorizare pe durata ultimilor trei ani. În perioada următoare va avea loc ședința comitetului de monitorizare a sistemului ”Carte Verde”, care va pregăti un raport pentru conducerea sistemului și acest raport va determina dacă Republica Moldova va păstra dreptul de emitere a certificatelor ”Carte Verde”.

Deficitul de încredere provine de la faptul că multe companii moldovenești de asigurări, emitente de ”Carte Verde”, sunt subcapitalizate și înregistrează rețineri și restanțe la plăți pentru evenimente asigurate.

Pe piața asigurărilor activează 13 operatori, dintre care nouă sunt emitenți de ”Carte Verde”. Conform afirmațiilor conducerii CNPF, din nouă emitenți actuali, în perioada următoare încă câțiva vor pierde dreptul de emitere a certificatului ”Carte Verde”.

O soluție pentru păstrarea dreptului de emitere a asigurărilor ”Carte Verde” este crearea unui fond de garantare. Până la formarea fondului operatorii pieței de asigurări urmează să obțină garanție bancară suficientă pentru recuperarea credibilității sistemului ”Carte Verde”.

În final, șeful Executivului a menționat că problema deficitului de credibilitate este rezultat al comportamentului nepotrivit al unor operatori de pe piața de asigurare și, la această etapă, e necesar ca anume participanții la piață să întreprindă măsuri comune pentru a recupera credibilitatea.