Membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Anatolie Galben, a fost desemnat reprezentant al Consiliului în Grupul de lucru pentru elaborarea documentului de politici publice în domeniul recuperării bunurilor infracționale. O decizie în acest sens a fost luată recent de Plenul CSM, la solicitarea Centrului Național Anticorupție.

Potrivit documentului, autoritățile planifică crearea unui grup de lucru. Acesta va asigura eficiența și eficacitatea proceselor privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și a celor privind recuperarea bunurilor infracționale. Grupul va fi format din reprezentanți ai mai multor autorități publice.

Menționăm că, Republica Moldova și-a asumat, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, dezvoltarea unui sistem eficient de recuperare a bunurilor infracționale.

Anatolie Galben a fost numit judecător în anul 2004, după o carieră de șapte ani în procuratură. Inițial, magistratul a activat la Judecătoria Ialoveni, după care a fost transferat la Judecătoria Chișinău. În anul 2018, după ce a fost ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Anatolie Galben a fost promovat la Curtea de Apel Chișinău.