Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) susține că o federație sportivă națională, cum este Federația Italiană de Fotbal, poate fi supusă normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice întrucât desfășoară activități de interes general, fără caracter industrial sau comercial. Este însă de asemenea necesar ca o astfel de federație cu personalitate juridică să fie supusă controlului unei autorități publice, precum Comitetul Național Olimpic italian, în sensul că aceasta din urmă trebuie să poată influența deciziile federației în materie de achiziții publice.

Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC) (Federația Italiană de Fotbal) a organizat o procedură negociată în vederea atribuirii serviciilor de încărcare, descărcare și transportare a bagajelor pentru a răspunde necesităților ivite la însoțirea echipelor naționale de fotbal și la depozitul FIGC pentru o durată de trei ani. La încheierea acestei proceduri, unul dintre ofertanții invitați să participe, dar căruia nu i-a fost atribuit contractul, a introdus o acțiune la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) pentru a contesta modalitățile de desfășurare a procedurii menționate. Potrivit acestui ofertant, FIGC trebuie să fie considerată un organism de drept public și ar fi trebuit astfel să respecte normele de publicitate prevăzute de reglementarea în materie de achiziții publice.

Întrucât Tribunale amministrativo regionale per il Lazio a admis acțiunea și a anulat atribuirea contractului în cauză, atât FIGC, cât și entitatea căreia i-a atribuit contractul au declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de acest tribunal la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia). În fața acestei instanțe, ele au contestat în special premisa potrivit căreia FIGC ar trebui calificată drept ”organism de drept public”.

În acest context, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să sesizeze Curtea cu două întrebări preliminare având ca obiect interpretarea Directivei privind atribuirea contractelor de achiziții publice. Această instanță dorește să clarifice dacă FIGC îndeplinește anumite condiții, prevăzute de această directivă, pentru a putea fi calificată drept ”organism de drept public” și a fi astfel obligată să aplice normele referitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice. Mai concret, instanța de trimitere solicită Curții să interpreteze, pe de o parte, condiția

potrivit căreia un ”organism de drept public” trebuie să fi fost înființat pentru a răspunde în mod specific unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial și, pe de altă parte, condiția potrivit căreia gestiunea unui astfel de organism trebuie să fie supusă controlului unei autorități publice.

În primul rând, Curtea arată că, în Italia, activitatea de interes general pe care o constituie sportul este pusă în aplicare de fiecare dintre federațiile sportive naționale în cadrul misiunilor cu caracter public atribuite în mod expres acestor federații prin reglementarea națională, cu precizarea că mai multe dintre aceste misiuni par a fi lipsite de caracter industrial sau comercial.

Curtea concluzionează că, întrucât asigură efectiv astfel de misiuni, se poate considera că o federație sportivă națională, cum este FIGC, a fost înființată în scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial.

Curtea precizează că această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că FIGC, pe de o parte, are forma juridică a unei asociații de drept privat și, pe de altă parte, desfășoară, pe lângă activitățile de interes general enumerate exhaustiv de reglementarea națională, alte activități care ar constitui o mare parte din ansamblul activităților sale și care ar fi autofinanțate.

În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă trebuie să se considere că gestiunea unei federații sportive naționale este supusă controlului unei autorități publice precum, în speță, Comitato Olimpico Nazionale Italiano (CONI) (Comitetul Național Olimpic Italian), Curtea consideră că o administrație publică însărcinată în esență să edicteze norme în materie sportivă, să verifice buna lor aplicare și să intervină numai la nivelul organizării competițiilor și al pregătirii olimpice fără a reglementa organizarea și practica cotidiană a diferitor discipline sportive nu poate fi considerată, la prima vedere, un organ ierarhic capabil să controleze și să conducă gestiunea federațiilor sportive naționale. Aceasta adaugă că autonomia de gestiune conferită federațiilor sportive naționale în Italia pare, a priori, să pledeze împotriva unui control activ al CONI până la punctul la care acesta din urmă să fie în măsură să influențeze gestiunea unei federații sportive naționale precum FIGC, în special în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice.

Cu toate acestea, Curtea precizează că o asemenea prezumție poate fi răsturnată dacă se dovedește că diferitele competențe de care CONI dispune față de FIGC au ca efect crearea unei dependențe a acestei federații față de CONI astfel încât acesta să poată influența deciziile respectivei federații în materie de achiziții publice.

Subliniind totodată că revine instanței de trimitere sarcina de a verifica existența unei dependențe însoțite de o asemenea posibilitate de influență, Curtea face precizări destinate să orienteze această instanță în decizia sa. În acest context, Curtea arată în special că, pentru a evalua existența unui control activ al CONI asupra gestiunii FIGC și a unei posibilități de influență asupra deciziilor acesteia din urmă în materie de achiziții publice, analiza diferitor competențe cu care este învestită CONI în raport cu FIGC trebuie să facă obiectul unei aprecieri de ansamblu.

În plus, aceasta arată că, în ipoteza în care s-ar concluziona că CONI controlează gestiunea federațiilor sportive naționale, împrejurarea că acestea din urmă pot exercita, ca urmare a participării lor majoritare în cadrul principalelor organe ale CONI, o influență asupra activității acestuia din urmă nu este relevantă decât dacă se poate dovedi că fiecare dintre federațiile sportive naționale, privită în mod izolat, este în măsură să exercite o influență semnificativă asupra controlului de gestiune exercitat de CONI în privința sa, cu consecința că acest control ar fi neutralizat și că o asemenea federație și-ar recupera astfel controlul asupra gestiunii sale.