Cinci penitenciare urmează să fie reconstruite anul viitor potrivit Legii bugetului de stat pentru 2019, intrată în vigoare la 1 ianuarie. În acest scop, legea prevede cheltuieli peste 209 milioane de lei, alocate Ministerului Justiției în cadrul programului ”Sistemul penitenciar”.

Din suma totală, aproape 40 de milioane de lei sunt prevăzute pentru construcția casei de arest din municipiul Bălţi.

Totodată, au fost alocate resurse pentru reconstrucția următoarelor instituții de detenție:

  • Penitenciarul nr. 3 din oraşul Leova - 2,1 milioane de lei;
  • Penitenciarul nr. 10 din satul Goian, municipiul Chişinău - 4,2 milioane de lei;
  • Perimetrul de pază al Penitenciarului nr. 7 din satul Rusca, raionul Hîncești - 3 milioane de lei.

Mai mult de jumătate din suma totală – circa 160 milioane de lei, vor fi cheltuite pentru proiectul ”Construcţia penitenciarului din municipiul Chişinău”. Din această sumă, 14,5 milioane sunt bani din bugetul național, iar peste 145 de milioane de lei provin din resurse externe. Pentru același proiect, în 2018 au fost alocate 139,6 de milioane de lei.

Potrivit schiței de proiect a noului penitenciar din Chișinău, acesta va fi format din cinci compartimente funcționale separate. Instituția va avea un bloc rezidențial, unul pentru transfer, unul pentru asigurarea serviciilor medicale secundare, precum și zona de intrare și cea administrativă. De asemenea, vor fi construite două parcări, una pentru angajații instituției și alta pentru vizitatori.

Viitoarea închisoare va fi amplasată la intrarea în satul Bubuieci, pe un teren de 36 de hectare. Construcția noului penitenciar a fost ”dictată” de multiplele condamnări ale Moldovei la CtEDO, pentru condiții inumane și lipsa asistenței medicale adecvate în penitenciare. Cum va arată noua închisoare, vedeți aici.

Sistemul penitenciar al Republicii Moldova administrează 17 instituţii. Cel mai mare număr de deţinuţi este concentrat în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău – în jur 12 mii de persoane anual.