Consiliul Concurenței a destructurat cel mai mare cartel depistat vreodată și urmare a aplicat cea mai mare amendă din istoria existenței instituției și, posibil, cea mai mare amendă administrativă aplicată în istoria Republicii Moldova. Este vorba de patru companii specializate în importul pesticidelor care s-au ales cu amenda uriașă de 91 de milioane de lei pentru înțelegere de cartel. E vorba de companiile C.Î. Agrostoc, SRL Bioprotect, SRL Diazchim și Fertilitate Chișinău, care  puneau prețuri duble la produsele importante față de prețul de achiziție.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenței, întreprinderile au fost amendate pentru participarea în acorduri orizontale de tip cartel dur, manifestat prin practica concertată continuă îndreptată la stabilirea/fixarea directă și indirectă a prețurilor de vânzare și a altor condiții de tranzacționare la comercializarea către terți a produselor de uz fitosanitar și fertilizanților de marca Bayer și Belchim pe teritoriul Republicii Moldova.

În rezultatul investigației, inițiată prin Dispoziția Plenului Consiliului Concurenței nr.22 din 16.07.2020, au fost acumulate probe directe care dovedesc cu certitudine comunicarea între întreprinderi prin care se fixează prețurile și unele condiții de tranzacționare a produselor de uz fitosanitar către întreprinderile agricole de pe teritoriul țării.

Ca rezultat al acestor înțelegeri de cartel, Consiliul Concurenței a constatat că prețurile la produsele similare vîndute pe teritoriul României și Ukrainei sunt cu aproximativ 28-43% mai mici decît în Republica Moldova.

De asemenea, cifra de afaceri și activele întreprinderilor menționate au crescut cu sute de milioane de lei până la dublare pe parcursul ultimilor 5 ani, în timp ce producătorii agricoli nu au devenit mai bogați, ba mai mult, consumatorii sunt nevoiți să cumpere produsele agricole la prețuri mai înalte și produsele autohtone devin tot mai puțin competitive pe piețele externe. Reieșind din metodologia OECD, valoarea prejudiciului adus consumatorilor de înțelegerea de cartel pe parcursul anilor 2015-2020, conform calculelor, se ridică la aproximativ 190 milioane lei.

Totodată, Consiliul Concurenței a precizat că, în ultima perioadă, unele întreprinderi vizate de investigația în cauză au exercitat presiuni fără precedent asupra Consiliului prin denunțuri calomnioase adresate conducerii țării și organelor de drept.

Mai mult ca atât, Consiliul a mai informat că a fost avertizat că în caz de emitere a unei decizii nefavorabile nu se vor economisi resurse financiare pentru a discredita și distruge mediatic Consiliul Concurenței. 

Decizia Consiliului Concurenței poate fi accesată aici.