Plângerile depuse de francezi împotriva permisului sanitar sunt inadmisibile, consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Forul suprem pentru drepturile omuluia respins cererile a peste 18.000 de francezi, scrie digi24.ro.

În 7 octombrie, CEDO a declarat în unanimitate „inadmisibile” petiţia împotriva permisului sanitar în Franţa, depusă de un profesor în drept, şi celelalte 18.000 de „plângeri standardizate” anexate.

Guillaume Zambrano, conferenţiar în drept privat la Universitatea din Montpellier (sud), s-a opus permisului sanitar şi a creat o mişcare pentru a lupta împotriva instituirii acestuia. Pe site-ul său, el propunea completarea unui formular standardizat pentru creşterea numărului de cereri similare adresate CEDO.

Potrivit CEDO, obiectivul său era de a provoca „blocarea, congestionarea, inundarea” Curţii, „paralizarea funcţionării sale” şi „forţarea porţii sale de intrare” pentru a „face să deraieze sistemul”.

Într-un comunicat, Curtea a subliniat că petiţia lui Zambrano este inadmisibilă din cauza „neepuizării căilor de recurs interne”, condiţie sine qua non a acceptării sale, şi pentru „caracterul abuziv al acesteia”.

Cele 18.000 de plângeri standardizate „nu îndeplinesc” nici ele dispoziţiile reglementării CEDO referitoare la sesizările individuale şi „deci nu pot fi examinate”, continuă instanţa.

Judecătorii europeni şi-au exprimat regretul de asemenea că demersul lui Guillaume Zambrano urmăreşte „să afecteze mecanismul Convenţiei” europene a drepturilor omului şi „funcţionarea” Curţii.

CEDO este organul judiciar care supraveghează respectarea Convenţiei europene a drepturilor omului, semnată de 47 de stat reunite în cadrul Consiliului Europei.