Conducerea companiei Philip Morris susține concepția guvernului britanic cu privire la renunțarea totală la fumat până în 2030. Compania evaluează pozitiv abordarea autorităților în ceea ce privește reglementarea pieței țigărilor electronice.

Conducerea Philip Morris International, cea mai mare companie de tutun din lume (produce țigări de marca Marlboro și L&M, precum și sisteme de încălzire a tutunului IQOS), militează pentru interzicerea vânzării de țigări în Marea Britanie. Declarația a fost făcută de către președintele consiliului de administrație al companiei Andre Kalantzopoulos și directorul executiv principal Jacek Olczak într-un interviu pentru The Telegraph.

”Țigările ar trebui tratate ca mașinile pe benzină și interzise în zece ani”, au declarat aceștia.

Potrivit lui Kalantzopoulos, compania apreciază pozitiv abordarea ”progresivă” a autorităților britanice de a reglementa piața țigărilor electronice și a altor dispozitive de încălzire a tutunului, concepute pentru a dezvăța oamenii de fumat. El consideră că interzicerea vânzării țigărilor ”poate fi o soluție, dar nu este suficient”.

”Putem vedea o lume fără țigări. De fapt, cu cât se va întâmpla mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea”, a remarcat Olczak.

În vara anului 2019, guvernul britanic a prezentat concepția pentru îmbunătățirea sănătății publice. Unul dintre principalele sale obiective este renunțarea definitivă la fumat până în 2030. Concepția propune o utilizare mai activă a țigărilor electronice și a mijloacelor de încălzire a tutunului fără fum. Autorii documentului au plecat de la faptul că acestea sunt mai puțin periculoase – până când nu vor apărea studii mai complete despre efectele lor asupra sănătății.

În ultimii ani, oamenii de știință britanici au efectuat două mari studii despre efectul țigărilor electronice asupra plămânilor: primul a fost publicat în 2015, al doilea, care a confirmat rezultatele primului, în 2018. Ambele studii au fost realizate de reprezentanți ai mai multor universități britanice și Centrului oncologic de cercetare din Marea Britanie, sub patronajul Departamentului Sănătății din Anglia. Oamenii de știință au confirmat că țigările electronice sunt cu 95% mai puțin periculoase decât țigările tradiționale. Experții britanici și-au exprimat dezacordul față de declarațiile potrivit cărora distribuția activă și popularizarea țigărilor electronice pot duce la faptul că mulți tineri care nu au fumat înainte vor începe să fumeze.

Marea Britanie are una dintre cele mai dure legi privind controlul tutunului din lume. Încă în 1985, țara a interzis publicitatea țigărilor la televizor, iar în 2003 - pe panouri publicitare. Din 2005, companiilor de tutun li s-a interzis să sponsorizeze evenimente publice și competiții sportive. În 2016, toate țigările din Marea Britanie au început să fie vândute în același ambalaj (culoarea verde mlaștină).

În plus, în 2007, Marea Britanie a fost prima țară din lume care a interzis fumatul în locurile publice - restaurante și cafenele. Spațiile pentru fumători au fost eliminate din toate aeroporturile din țară. Tot în 2007, autoritățile au majorat de la 16 la 18 ani vârsta de la care țigările pot fi vândute tinerilor. Acum o lună, Grupul Parlamentar majoritar din Marea Britanie (APPG) a cerut guvernului federal să examineze propunerea de majorare a vârstei minime pentru vânzarea țigărilor de la 18 la 21 de ani.

Sursa: rbc.ru