Ministerul Justiției a anunțat inițierea procesului de elaborare a unui proiect de lege prin care se propune revizuirea cadrul normativ din domeniul financiar bancar și nebancar.

Documentul ar urma să reglementeze circumstanțele preluării forțate (atac de tip raider) a acțiunilor băncilor comerciale și companiilor de asigurări/reasigurări.

Ministerul notează că necesitatea perfecționării cadrului normativ menționat intervine în contextul executării art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 22/2021 cu privire la Raportul Comisiei de anchetă pentru investigarea tuturor circumstanțelor preluării forțate (atac de tip raider) a acțiunilor băncilor comerciale, companiilor de asigurări/reasigurări din Republica Moldova, exercitată în perioada anilor 2010-2012.

Instituția solicită implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor şi sugestiilor la adresele electronice daniela.ciornii@justice.gov.md și secretariat@justice.gov.md până la data de  30 aprilie.