Cadrul normativ, care reglementează mecanismul de monitorizare a trimiterilor poștale internaționale prin intermediul cărora sunt livrate bunurile procurate online, ar putea fi revizuit. Anunțul a fost făcut de Serviciul Vamal, care a anunțat că intenționează să sporească securitatea tranzacțiilor operate prin intermediul trimiterilor poștale internaționale.

Instituția a anunțat că va revizui cadrului normativ care reglementează acest domeniu, astfel încât să fie prevenită folosirea abuzivă a facilităților prevăzute de legislație.

Mai exact, este vorba despre prevederile conform cărora, bunurile cu o valoare mai mică de 300 de euro (transport terestru) sau 430 euro (transport aerian sau maritim) sunt scutite de taxe la import, nefiind, însă specificată periodicitatea cu care pot fi operate aceste importuri.

Potrivit Serviciului Vamal, necesitatea efectuării unor modificări în legislație este determinată de sporirea tentativelor de introducere în țară, într-o perioadă scurtă de timp, a unor loturi de bunuri neimpozabile, dar care sunt destinate comercializării. Instituția a consemnat cazuri când una și aceeași persoană primea mai multe colete pe zi, în care se aflau același tip de bunuri, evaluate cumulativ la valori care depășeau limitele impozabile.

De asemenea, Serviciul Vamal intenționează să creeze un sistem de procesare prealabilă a coletelor transmise prin intermediul poștei rapide. Principiul de funcționare a acestuia va avea la bază schimbul de date dintre organul vamal și operatorii poștali, fapt ce ar permite profilarea potențialelor riscuri de fraudare și emiterea unei decizii până să ajungă coletul la oficiul poștal de destinație.

Potrivit instituției, aplicarea acestor măsuri va exclude eventualele fraude, va simplifica formalitățile de vămuire, iar acordarea liberului de vamă se va realiza într-un timp mai scurt.