Casa Națională de Asigurări Sociale solicită prezentarea certificatelor de viaţă de către beneficiarii de pensii stabilite în baza prevederilor acordurilor internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Conform prevederilor acordurilor internaţionale, persoanele care domiciliază pe teritoriul celuilalt stat contractant şi beneficiază de pensie pentru stagiul de cotizare realizat pe teritoriul Republicii Moldova, sunt obligate să prezinte anual în adresa oficiului central CNAS un certificat de viaţă,  nu mai târziu de 31 decembrie a anului de gestiune.

Potrivit CNAS, din 688 de beneficiari de pensii achitate în Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Austria, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania doar 471 de persoane au prezentat certificate de viaţă.

Certificatul de viaţă poate fi descărcat de pe pagina web oficială a CNAS şi prezentat personal de solicitant la oficiul central al CNAS sau la orice CTAS.

Totodată, beneficiarii de pensii stabiliţi permanent pe teritoriul altui stat contractant au dreptul să se adreseze la instituţia competentă a statului de domiciliu,  solicitând confirmarea prin ştampila instituţiei competente a acestui stat şi semnătura persoanei responsabile, că certificatul de viaţă a fost semnat şi datat personal de către beneficiarul pensiei.

În caz de neprezentare a certificatului de viaţă, transferul pensiei acordate pentru 217 beneficiari de pensii se va suspenda de la 1 ianuarie 2020. Plata pensiei se va relua de la data suspendării, numai cu condiţia de prezentare a certificatului, prin care se confirmă faptul aflării persoanei în viaţă.

Amintim că, de la 1 ianuarie 2019, cetățenii moldoveni cu domiciliul în străinătate au dreptul să primească pensie din Republica Moldova. Pentru aceasta, persoanele au obligația de a transmite, în adresa CNAS, la fiecare 12 luni, un certificat de viață. Dacă beneficiarul de pensie prezintă sau transmite certificatul de viață după expirarea celor 12 luni, plata pensiei va fi reluată de la data la care a fost suspendată.