Biroul Asociat de Avocați ”Paladii, Catan și Asociații”  în colaborare cu Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor a lansat o platformă gratuită pentru entitățile raportoare în privința spălării banilor și finanțărilor terorismului. Lansarea a avut loc ieri, 12 noiembrie, în cadrul mesei rotunde organizată de Institutul de Politici și Reforme Europene, în parteneriat cu CAPA, care a fost dedicată analizei cadrului de politici privind prevenirea și combaterea spălării banilor în Republica Moldova.

CAPA – CHECK este un instrument online ce vine în ajutorul entităților raportoare pentru a se conforma prevederilor Legii privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Acest instrument nu exclude responsabilitatea totală a entității raportoare de a verifica o anumită tranzacție, dar în viziunea noastră ar constitui un minim necesar pe care ar trebui să-l realizeze orice entitate raportoare”, a declarat Andrian Paladii, fondator BAA ”Paladii, Catan și Asociații”. 

Platforma este un prim instrument la nivel național care poartă un caracter general. Aceasta este destinată tuturor entităților raportoare și este gratuită. La baza elaborării platformei a stat atât experiența avocaților CAPA, cât și colaborarea cu Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor. 

”În momentul când accesați platforma o să apară necesitatea de înregistrare. După ce se fac toți pașii se generează un raport care conține datele entității. Apare un chestionar cu privire la datele cu caracter personal, care trebuie completat. Următorul pas este completarea unui alt chestionar, cu da sau nu. Acolo sunt întrebări dacă clientul are cetățenie dublă, dacă a fost acuzat de fraudă, dacă este ultimul beneficiar al tranzacției etc. După finalizarea chestionarului se generează raportul care poate fi descărcat”, a mai precizat Andrian Paladii.

Avocatul a mai menționat că platforma CAPA-CHECK nu reprezintă o consultație a biroului sau a unui avocat, ci este un instrument care funcționează în baza unor algoritmi bine stabiliți și vine să faciliteze activitatea entităților raportoare. La fel, Andrian Paladii a mai precizat că platforma nu stochează informațiile introduse, iar raportul nu se salvează nicăieri.

Mai mult, raportul vine cu recomandări pentru entitatea raportoare dacă clientul prezintă un risc sporit de spălare a banilor și dacă tranzacția urmează să fie raportată Serviciului prevenirea și combaterea spălării banilor.

CAPA-CHECK reprezintă un unic instrument software, gratuit, la nivel național, în vederea respectării cadrului legal național în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, conformității şi managementului riscului.

CAPA-CHECK are la baza o expertiză dezvoltată a membrilor BAA Paladii Catan şi Asociații, bazată pe parteneriate internaționale, pe cazurile avute în soluționare, politici interne avizate pozitiv de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, pentru a dezvolta soluții holistice în domeniul combaterii spălării banilor și managementul riscurilor.

CAPA-CHECK este un instrument flexibil și dinamic, ce ține cont de obiectivele și obligațiile stabilite de autoritățile de reglementare din întreaga lume.

BAA Paladii Catan şi Asociații, în cadrul acestui instrument inovator și radical, a dezvoltat o soluție holistică, care vizează nevoile instituțiilor financiare, companiilor de investiții, societăților de asigurări, furnizorilor de sisteme de plată, companiilor din domeniul contabil, fiduciar şi juridic.

BAA Paladii Catan şi Asociații tinde în cele din urmă, să fie un consilier de încredere în afaceri, clienților săi oferindu-le soluții care să îi ajute să depășească provocările.