Avocații sancționați pentru că utilizează noțiunea de ”Casa de avocatură” acuză un membru al Comisiei de etică și disciplină (CED) că ar fi de fapt autorul petiției și că este o răzbunare pentru că ar fi pierdut contractul cu un client.

Potrivit unui comunicat de presă, publicat de Casa de Avocatură Macovei Enachi, plângerea pe 7 pagini adresată CED și semnată de Denis Criuciciov a fost înaintată, în realitate, de unul din membrii actuali ai Comisiei, Cristina Sultan, care ar fi rudă cu petiționarul.

Aceștia mai spun că, compania ce prestează servicii juridice,Pacrol SRL, care aparține Cristinei Sultan și lui Oleg Sultan, presta servicii juridice către ”Stellar Group” SRL, unde administrator era Denis Criucicov, iar ca urmare a deciziei fondatorului a pierdut acel contract.

Avocații susțin că vor solicita demisia membrilor Comisiei.

”Reieșind din faptul că Comisia de etică și disciplină nu a asigurat imparțialitate în examinarea cauzei, iar aceasta a fost transformată dintr-o procedură disciplinară într-o răzbunare și reglare de conturi între avocați oponenți în anumite litigii, vom solicita demisia de onoare a președintelui comisiei Maestrului, Mihai Gafton și a membrilor responsabili Maestrul, Cristina Sultan și Maestrul, Mihaela Prepeliță”.

Președintele Comisiei pentru Etică și Disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Repblica Moldova (UAM), Mihail Gafton, respinde acuzațiile avocaților și spune că decizia în cazul Macovei Enachi este una corectă. Acesta mai afirmă că nu este adevărat nici faptul că petiția, în acest caz, ar fi fost scrisă de membra Comisiei, Cristina Sultan. Cât privește faptul că Cristina Sultan ar fi rudă cu cel care a semnat petiția, Mihail Gafton  a spus că nu cunoaște acest lucru și mai mult decât atât, ea s-ar fi abținut de la examinarea acestui caz.

Mihail Gafton mai afirmă că avocații nu sunt afaceriști și chiar dacă avocatura este o profesie liberală sunt limite.

Referitor la sancționarea pentru utilizarea sintagmei ”Casa de avocatură”, președintele Comisiei pentru Etică și Disciplină menționează că este ilegală folosirea pentru că sub acest nume mai activează și alți avocați, care nu sunt trecuți în denumirea biroului, și care indirect beneficiază de încrederea acordată celui care apare pe firmă.

Mihail Gafton spune că legea permite doar două forme de organizare a activității avocaților, iar societatea civilă înființată de cei doi apărători trebuia inregistrată la Uniunea Avocaților.

Amintim că, șase avocați au fost amendați și riscă să le fie suspendate licențele pentru că utilizează în prezentarea lor noțiunea de ”Casă de Avocatură”, dar și pentru că postează informații juridice pe Facebook și un site care le aparține. Mai mulți apărători consideră însă că decizia CED este una incorectă.